Nu-mi voi desemna niciun succesor, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, la conferinţa de presă anuală de la Kremlin.

Cetăţenii vor avea libertatea unei alegeri democratice - a mai spus Putin, referitor la scrutinul prezidenţial de anul viitor.

În faţa ziariştilor ruşi şi străini, liderul de la Moscova a lăudat creşterea economiei naţionale şi a analizat câteva dintre subiectele fierbinţi ale politicii internaţionale.

Actualul mandat al preşedintelui rus, al doilea, expiră anul viitor. Potrivit Constituţiei, este interzis să deţii trei mandate consecutiv.

Deşi presa a făcut speculaţii referitoare la un posibil succesor, liderul de la Kremlin a fost categoric: nu îşi va desemna un înlocuitor, iar în campania electorală îşi va exprima şi el preferinţele, ca toţi ceilalţi.

Cât despre dosarul nuclear, Vladimir Putin speră ca vizita la Teheran a unei delegaţii ruse să convingă Occidentul că Iranul nu ascunde arme atomice.

Preşedintele rus a avertizat Grecia şi Bulgaria că trebuie să grăbească negocierile pentru construirea conductei petroliere din Balcani, care să transporte petrol rusesc din Mediterana.