Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a confirmat: românii vor putea să circule spre Marea Neagră pe autostradă, până la Cenavodă, înainte de 1 mai. După o vizită fulger pe Autostrada Soarelui, ministrul a anunţat astăzi că tronsonul Drajna Feteşti se va deschide săptămâna viitoare. Nemulţumit de faptul că de pe autostradă s-a furat tot ce se putea, Orban a declarat că va începe procedurile pentru a concesiona activitatea de întreţinere a Autostrăzii Soarelui.
Ministrul a ţinut să-şi demonstreze calităţile de şofer.
După ce şi-a încurcat maşina în parcare, Orban şi-a pus regulamentar centura. Regulile de circulaţie nu au fost o piedică pentru ministru. Există, însă, o explicaţie: "Nu am încălcat nici o regulă. Eu am făcut dreapta şi dumneavoastră stânga".
Drumul a continuat regulamentar, însă. Ministrul s-a plictisit de şofat şi s-a hotărât să meargă cu presa. Vizita oficialului a fost, într-adevăr, o surpriză.
După ce a inspectat tot, ministrul a decis: chiar dacă încă mai este nevoie de unele finisaje, autostrada se deschide vinerea viitoare. Şi veştile nu se opresc aici.
"Am văzut că s-a furat tot, de la fibră optică, panouri cu indicaţii, până la garduri. Concluzia este că voi începe procedurile pentru a concesiona întreţinerea", a declarat Ludovic Orban, ministrul Transporturilor.
Vizită surpriză pe Autostrada Soarelui
Marti, 00 0000 00:00
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Urmărire pe Autostrada Soarelui
Marti, 12 Iunie 2007 17:16
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Guvernul va aproba astăzi ajutorul financiar promis familiilor minerilor
Astazi, ora 07:46Guvernul va aproba, în şedinţa de astăzi alocarea ajutorului financiar promis familiilor afectate de explozia care a avut loc, sâmbătă, la Exploatarea Minieră Petrila.
O biserică din comuna Bulbucata, judeţul Giurgiu, a ars în întregime
Astazi, ora 08:24O biserică veche de peste o sută de ani a ars în întregime, azi-noapte, în comuna Bulbucata, din judeţul Giurgiu.
Primii cinci kilometri din reţeaua NetCity vor fi gata în decembrie
Astazi, ora 07:07Primii cinci kilometri din reţeaua metropolitană de telecomunicaţii prin fibră optică a Capitalei vor fi gata până în luna decembrie. Primul tronson funcţional al proiectului NetCity va cuprinde perimetrul Bulevardul Dacia,...
Şapte câini au fost părăsiţi într-o curte din centrul Braşovului
Astazi, ora 08:26Şapte câini abandonaţi într-o curte din centrul Braşovului au stârnit revolta vecinilor, dar şi pe cea a asociaţiilor de îngrijire a animalelor. Câinii au rămas singuri de câteva săptămâni, după ce proprietarii curţii au...
Municipalitatea din Cluj ridică maşinile abandonate din oraş
Astazi, ora 06:46Zeci de maşini abandonate pe străzile din Cluj-Napoca au făcut un ultim drum: către casare. Poliţia comunitară a ridicat autoturismele vechi care încurcau circulaţia şi care ocupau inutil locurile de parcare. Peste 600 de...
Cele mai CITITE din Social
- Echipa de salvatori a recuperat din mină şi ultimele patru trupuri neînsufleţite ale victimelor exploziei de la Petrila (10494)
- EXCLUSIVITATE: Declaraţii ale supravieţuitorilor accidentului minier de la mina Petrila, de pe patul de spital (7084)
- Şase dintre cei opt mineri răniţi, aduşi la spitalele din Bucureşti, sunt în stare critică (6347)
- Tragedia de la mina Petrila în imagini (5676)
- Fără taxă auto la maşinile noi şi controale la RAR, măsuri de limitare a importului de maşini vechi (4807)
Cele mai VOTATE din Social
- Tronsonul de metrou Nicolae Grigorescu-Linia de Centură va fi inaugurat astăzi (3,84/5)
- Un miner de la Petrila spune că despre acumularea de gaze din mină se ştia de o săptămână. Cum comentaţi? (3,72/5)
- EXCLUSIVITATE: Declaraţii ale supravieţuitorilor accidentului minier de la mina Petrila, de pe patul de spital (3,72/5)
- Echipa de salvatori a recuperat din mină şi ultimele patru trupuri neînsufleţite ale victimelor exploziei de la Petrila (3,36/5)
- Patru dintre minerii care au murit la mina Petrila au fost înmormântaţi (3,24/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Şase dintre cei opt mineri răniţi, aduşi la spitalele din Bucureşti, sunt în stare critică (250)
- Fără taxă auto la maşinile noi şi controale la RAR, măsuri de limitare a importului de maşini vechi (219)
- Echipa de salvatori a recuperat din mină şi ultimele patru trupuri neînsufleţite ale victimelor exploziei de la Petrila (139)
- EXCLUSIVITATE: Declaraţii ale supravieţuitorilor accidentului minier de la mina Petrila, de pe patul de spital (83)
- Patru dintre minerii care au murit la mina Petrila au fost înmormântaţi (37)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un miner de la Petrila spune că despre acumularea de gaze din mină se ştia de o săptămână. Cum comentaţi?
Astazi, ora 09:52Un miner de la mina Petrila a declarat în direct la Realitatea te priveşte că despre acumularea de gaze din mină, ortacii şi conducerea minei ştiau şi vorbeau de o săptămână. De asemenea, se pare că doi fraţi au fost...
- Echipa de salvatori a recuperat din mină şi ultimele patru trupuri neînsufleţite ale victimelor exploziei de la Petrila
- Tribunalul Militar judecă astăzi cererea de eliberare a generalului Mihai Chiţac
- Cinci români, suspectaţi de crimă, au fost arestaţi în Danemarca
- Directorul Complexului energetic Turceni a fost reţinut
- Tronsonul de metrou Nicolae Grigorescu-Linia de Centură va fi inaugurat astăzi
- Directorul executiv al Yahoo! şi-a dat demisia
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Piraţii somalezi au capturat încă trei nave în Golful Aden
Astazi, ora 09:54Piraţii somalezi au capturat încă trei nave după ce au luat cu asalt petrolierul saudit Sirius Star la sfârşitul săptămânii trecute, ancorat de marţi în zona unui port din Somalia. Anunţul a fost făcut de astăzi de o sursă...
- Revista presei economice internaţionale, miercuri, 19 noiembrie
- Vicepreşedintele Dick Cheney a fost inculpat într-un caz de abuzuri comise în închisoare
- Tribunalul Militar judecă astăzi cererea de eliberare a generalului Mihai Chiţac
- Vanghelie anunţă noul slogan al PSD Bucureşti "D.A.-Te-au furat în ultimii patru ani!"
- "Cadran solar", o lucrare din ceramică pictată de Salvador Dali va fi expusă joi, la Târgul de Arte Foarte Frumoase din Bucureşti
- Un medicament neatestat, care bronzează pielea, se vinde pe internet
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 8 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 19.11 | 20.11 |
| Timişoara | 9 °C | 10 °C |
| Arad | 8 °C | 12 °C |
| Bacău | 8 °C | 3 °C |
| Braşov | 3 °C | 12 °C |
| Cluj Napoca | 5 °C | 9 °C |
| Constanţa | 10 °C | 10 °C |
urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2609 USD
| 1 EUR | 3,8391 RON |
| 1 USD | 3,0447 RON |
| 1 GBP | 4,5633 RON |
| 1 CHF | 2,535 RON |
| 100 HUF | 1,4202 RON |
| 100 JPY | 3,1607 RON |
| 1 BGN | 1,9629 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








