Vicepreşedintele Comisiei Europene, Franco Frattini, va sosi la Bucureşti, luni, pentru o vizită oficială. Înaltul oficial se va întâlni cu preşedintele Traian Băsescu, cu premierul Călin Popescu-Tăriceanu, cu ministrul justiţiei, Monica Macovei, şi cu ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga.

Vicepreşedintele Comisiei europene a declarat că vizitează Bucureştiul într-un moment important pentru aderarea României la Uniunea Europeană. Comisarul european se asteaptă ca să aibă discuţii fructuoase pe teme care sunt de o importanţă considerabilă pentru aderarea României la Uniunea Europeană, cum sunt reforma justiţiei, lupta împotriva crimei organizate, inclusiv a traficului de fiinţe umane, precum şi lupta împotriva corupţiei.

Frattini a mai vizitat ţara noastră la sfârşitul lunii septembrie anul trecut. Oficialul european a avut întrevederi atunci cu procurorul general Ilie Botoş, cu şeful PNA, Daniel Morar, şi cu preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii de la acea dată, Dan Lupaşcu.

Vicepreşedintele Comisiei Europene îşi exprimase atunci speranţa că nu va fi activată clauza de salvgardare pentru România, şi că ţara noastră are un cadru legislativ adecvat şi trebuie să se concentreze pe aplicarea acestuia.