Toţi aplicanţii pentru viză temporară pentru Statele Unite trebuie să completeze, de ieri, un formular electronic. Acesta va accelera procesul de aplicare, prin reducerea timpului de aşteptare pentru solicitanţi.

Formularul poate fi găsit pe o pagină de internet a unui portal al Departamentului de Stat American şi poate fi completat online. Formularele scrise de mână sau bătute la maşină nu mai sunt acceptate. Dacă solicitantul vizei nu va avea formularul completat în ziua în care are programat interviul cu personalul ambasadei, el va fi nevoit să îşi reprogrameze întâlnirea.

Toate ambasadele Statelor Unite au introdus un program pe internet care va permite înregistrarea online a aplicanţilor, ca alternativă faţă de metoda curentă, care constă în înscrierea la interviu prin telefon. Programul pe internet are avantajul că va funcţiona 7 zile pe săptămână, 24 de ore din 24.