Viswanathan Anand vorbeşte despre castigarea meciului împotriva rusului Vladimir Kramnik, despre formarea sa în beci, rolul emoţiilor şi intalnirea cu Bobby Fischer.
Imaginea 1/2
Viswanathan Anand vorbeşte despre castigarea meciului împotriva rusului Vladimir Kramnik, despre formarea sa în beci, rolul emoţiilor şi intalnirea cu Bobby Fischer.

SPIEGEL: Mr Anand, in 2 săptămâni veţi fi pus in situatia de a va apara titlul de Campion Mondial impotriva rusului Vladimir Kramnik la Bonn. Acum două săptămâni aţi terminat ultimul la Turneul Maeştrilor care s-a ţinut la Bilbao. Reprezintă acest rezultat un handicap psihologic?
Anand: Vă mulţumesc foarte mult pentru că aţi deschis acest subiect. Asta imi aminteşte de John Cleese personajul din filmul Monty Python. În Fawlty Towers un grup german îi viziteaza hotelul şi el îşi dojeneşte personalul să nu mai vorbească despre războiul dintre aceştia - în timp ce el poate vorbi despre acest subiect. Aşa ca vă rog: nu menţionaţi nimic, să nu vorbim despre Bilbao.
Spiegel: OK, deci vom discuta numai despre Bonn. Campionatul Mondial are peste opt jocuri, cu o posibilă pauză. Îl cunoşti pe Kramnik de nouăsprezece ani. Te mai poate încă surprinde?
Anand: Jucăm la aceleaşi evenimente din 1993. Dar există o diferenţă între a cunoaşte pe cineva şi a-l înţelege. În ultimii douăzeci de ani Kramnik a jucat câteva mii de jocuri, şi dacă-mi aratati o poziţie a pieselor de sah, în 90 la sută din cazuri, voi putea să va spun în ce joc a folosit respectiva pozitie a pieselor. Dar din asta nu se poate concluziona că pot sa-i prevad miscările. De fapt aştept să mă surprinda. Şi invers, normal.
Spiegel: Cum te-ai pregătit pentru Campionatul Mondial?
Anand: Îl studiez pe Kramnik de la sfârşitul lunii aprilie, mai mult de zece ore pe zi, aici, acasă la mine în beci, unde am biroul meu. Am o bază de date care ma ajuta sa-mi construiesc planuri de joc. Să o luam altfel: trebuie să-mi amintesc faptul ca el se gandeşte la ce ma gândesc eu legat de el. În orice caz, una este să lucrezi cu calculatorul luni de zile încontinuu, în încercarea de a găsi noi mişcări.
Spiegel: Computerele sunt din ce în ce mai importante. A devenit jocul de şah un joc de pregătire - oricine este mai bine pregătit caştigă?
Anand: Aşa a fost întotdeauna. Astăzi ne analizam jocul cu ajutorul computerului, dar în secolul al XVI-lea acest lucru se făcea cu ajutorul tablei. Asta este doar o diferenţă graduală. Pregătirea pentru un campionat mondial a fost întotdeauna ca o cursă a înarmării, la început cu carti, apoi cu secunde, astăzi cu computere. Computerul este un excelent partener de formare. El mă ajută să-mi îmbunătăţesc jocul.
Spiegel: Dar dacă sahul devine un joc de computer şi fiecare mutare este calculată de catre acesta, atunci nu este fiinţa umană cea care mişcă piesele, şi nu se va încheia fiecare joc la fel?
Anand: Nu. De fapt am fost mereu pesimist. Acum zece ani am spus că în 2010 va fi sfârşitul, până atunci, credeam eu, că şahul va fi epuizat. Dar nu este adevărat, şahul nu va muri atât de repede. Mai sunt încă multe mişcari nedescoperite. Va fi oare sfârşitul în 2015? Nu prea cred. Fiecare mişcare folosită de computere şi epuizată de acestea, a facut loc pentru una nouă.
Spiegel: Ce vreti să spuneti prin asta?
Anand: Cu douăzeci de ani în urmă, faceam lucruri care astăzi nu mai funcţionează, din cauza computerelor. Se folosea bluff-ul până acum, însă în ziua de azi adversarii noştri le analizează cu ajutorul unui computer care recunoaşte într-o fracţiune de secundă ce s-a întămplat. Calculatoarele nu se lasă păcălite de trucuri. Pe de altă parte, acum putem avea parte de o pregătire mult mai complexă. În ultimii ani jocurile au început să fie si mai spectaculoase, fapt care nu ar fi fost posibil fără ajutorul computerelor. Fără ele anumite mişcări nu ar fi putut fi descoperite. Acest lucru se aplică şi în cazul astrofizicii: munca lor poate nu mai e la fel de romantică precum în anii precedenţi, dar nu s-ar fi putut înregistra progrese atât de mari doar cu hârtia şi creionul.
Spiegel: Auzim tot felul de zvonuri cum că unii jucatori s-ar folosi de computer în mod secret în timpul jocurilor lor.  Asta ar însemna să înşeli. S-au epuizat oare geniile?
Anand: Este o ameninţare pentru noi că trebuie să trăim cu ele. M-am obişnuit să fiu verificat de către detectoare mentale înainte de a juca şah. La început a fost un şoc pentru mine, deoarece m-am format într-o perioadă în care sportul încă îşi mai traia inocenţa. Insă tehnologia se dezvoltă foarte rapid. Cineva poate fi la distanţă, urmarind un joc intre un jucator şi un computer şi totuşi poate să-i dea informaţii jucătorului. Receptoarele sunt din ce în ce mai mici, iar numărul celor care inşeală este în creştere. Trebuiesc luate măsuri în acest sens. Avem deja o regulă care spune că dacă un telefon mobil sună în timpul unui joc ai pierdut. Alternativa ar fi permiterea utilizării computerelor în timpul unei partide de şah. Este greu, dar trebuie crescut numărul acestora.
Spiegel: Dar asta ar fi ca şi când ai legaliza dopping-ul.
Anand: Cred că nu este vorba de dopaj, ci este doar o altă formă de joc. Însă merg pe ideea că şahul trebuie să rămână un concurs de putere între două fiinţe umane.
Spiegel: Care este rolul emoţiilor?
Anand: Ele sunt decisive. Momentul în care îţi dai seama că ai făcut o greşeală este cel mai nasol dintre câte vă puteţi imagina. Trebuie să încerci să-ţi înfrânezi emoţiile. Şahul este o formă de actorie. Dacă oponentul îţi simte nesiguranţa sau neplacerea sau frica, acesta va profita de slăbiciunea ta. Încrederea in sine este foarte importantă - chiar şi numai a pretinde că esti încrezător. Dacă faci o greşeală, dar nu-ţi lasi adversarul să vada la ce te gândeşti, atunci poate îi scăpa greşeala.
Spiegel: Vă pricepeţi sa intuiţi stările pe care adversarii dumneavoastră le înceracă?
Anand: De obicei, chipurile lor sunt complet calme şi fară expresie.. Excepţie a fost Garry Kasparov, împotriva căruia am jucat in cadrul Campionatului Mondial de la New York în 1995. A fost ca o carte deschisă. Am mereu tendinţa de a asculta respiraţia adversarului.
Spiegel: Asculţi respiraţia adversarului?
Anand: În cazul în care este o respiraţie adâncă sau superficială, rapidă sau înceată - indică foarte mult gradul său agitaţie. Într-un meci care durează de o veşnicie pana şi dregerea vocii poate fi destul de importantă. Faptele întâmplătoare sunt, de asemenea, importante: oare oponentul s-a certat cu soţia lui? Dacă este preocupat de problemele sale private poate că nu se va concentra ca de obicei.
Spiegel: Foloseşti trucuri ce tin de psihologie?
Anand: Nu.
Spiegel: Ce te deranjează cel mai tare?
Anand: Când adversarul meu de joc se uita în jur. Uneori, momentul în care pierzi este eliberator. Îmi repet , okay, am pierdut, mâine voi juca mai bine. În timpul unui campionat mondial, trebuie să fi atent, nu să intri în panică. Te preocupa daca îţi vezi adversarul la micul dejun. E oare relaxat? Încordat? Fiecare are obsesiile sale proprii. Kramnik si cu mine vom fi cazati in acelaşi hotel in Bonn, dar in aripi diferite. De fapt ne placem reciproc, dar va dura ceva timp înainte de a vorbi ceva unul cu celălalt.
Spiegel: Puteţi să va linistiti in serile de dinaintea concursului în timpul unor astfel de turnee?
Anand: Este dificil să te relaxezi, fără a avea sentimente de vinovăţie. Mă tot întreb: nu ar trebui să lucrezi? Dar trebuie să te relaxezi, altfel nu poţi juca bine. Experienţa te ajută să-ţi găsesti echilibrul. Îmi place să vizionez filme vechi cu Hitchcock pentru a da creierului meu o pauză.
Spiegel: Porecla dvs. este "Tigrul din Madras". Dar nu sunteţi considerat a fi un prădător pe tabla de şah. Unii experţi spun că aveţi un instinct criminal. Au dreptate?
Anand: Chestia cu tigrul a fost o invenţie a unui ziarist care, cel mai probabil,  nu s-a putut gândi la un alt animal indian. De obicei, evit conflictul, şi eu sunt într-adevăr, nu sunt un “criminal” precum Garry Kasparov. Ăsta nu este stilul meu. Prefer să mă mişc prin împrejurări paşnice. Am crescut într-o familie în care valorile au fost foarte importante.

Spiegel: Sunteti brahman de origine şi aparţineti celei mai înalte clase din casta hindusa. Aţi învaţat sa jucaţi şah de la mama dvs., când eraţi in vârstă de şase ani. V-ar fi placut sa mergeţi la o şcoală specială de şah?
Anand: Nu, că nu m-ar fi ajutat foarte mult pe mine. Mi-ar fi fost dor de distracţie. A trebuit să-mi câştig dreptul de a juca şah prin rezultatele bune de la şcoală. Au fost dăţi cand n-am putut sa joc câte o lună întreaga, şi după vroiam cu nerabdare sa joc şah din nou, fapt pentru care am fost foarte fericit când am putut juca într-un turneu din nou. Asta m-a influenţat mult. După ce am terminat liceul am studiat economia afacerilor, pentru că-mi era frica să nu devin un idiot.
Spiegel: Americanul Bobby Fischer, care a murit la inceputul acestui an, era înnebunit dupa şah, paranoic, mizantropic. L-ati cunoscut pe acest geniu al şahului cu doi ani şi jumătate în urmă, în Islanda, unde locuia in exil. Cum s-a întamplat asta?
Anand: Am jucat într-un turneu tinut in Reykjavik şi marele maestru islandez Helgi Olafsson m-a întrebat dacă sunt interesat în a-l intalni pe Bobby Fischer. Olafsson l-a luat pe acesta de la etajul sau, în timp ce eu am aşteptat in maşină. Fischer, probabil, că a încercat să evite ca eu să aflu care este apartamentul său.
Spiegel: Despre ce ai vorbit cu el?
Anand: Fischer mi-a povestit cum s-a plimbat în jurul Reykjavikului cu autobuzul pentru a vedea oraşul. S-a plans de faptul ca el nu a putut obţine balsamul indian [Amrutanjan] în Islanda. Dintr-o data a vrut să mergem la McDonalds. Aşa era aceasta legendă a şahului mondial, mă intreba dacă am luat ketchup.
Spiegel: Aţi vorbit despre şah?
Anand: Desigur. Eram într-un parc şi Bobby a scos o piesă veche de şah din buzunar şi am analizat impreună câteva  jocuri între Anatoly Karpov şi Viktor Korchnoi din 1974. A vrut să dovedească că toate jocurile din campionatele mondiale care au avut loc după victoria lui erau aranjate de dinainte. Nu m-a convins.
Spiegel: De ce a vrut Fischer sa va cunoască în mod special?
Anand: Poate că a avut o afinitate. Amandoi proveneam din ţari în care şahul nu era popular şi, implicit, nu a avut tradiţie, pană cand am aparut noi. Nu sunt de origine rusă, iar Fischer se simţise în trecut persecutat de sovietici. Şi există până si dovezi care sugerează că marii maeştri sovietici s-au aliat impotriva lui.
Spiegel: Fischer a propus o nouă variantă a jocului, care a fost numită Şah Fischer la Întâmplare. A vrut ca piesele aflate in poziţie iniţială să fie amestecate înainte de fiecare meci. Nu e asta o formă mai creativă de şah?
Anand: Nu cred prea mult într-o aranjare aleatorie a pieselor. Aceasta poate că este ceva tipic pentru persoanele care anterior au fost active şi au acum foarte puţin timp. Acestea nu doresc să studieze teorii noi. Dar sistemul de deschidere face parte din şah.
Spiegel: Unii dintre jucătorii au înnebunit în timpul carierei, precum austriacul Wilhelm Steinitz, primul campion mondial recunoscut. E acesta un risc profesional?
Anand: Aveţi nevoie de o viaţa in afara şahului, atunci acesta nu mai reprezinta un pericol. Trebuie să ai şi alte interese. Dar nu multi s-au imbolnavit mental. Numai ca ei au devenit cunoscuţi publicului larg. Sunt sigur ca există la fel de multi doctori nebuni sau soferi de autobuz.
Spiegel: Aveţi acum 38 de ani, ceea ce înseamnă că, în calitate de şahist profesional sunteţi aproape de pensionare. Cât timp aveti de gând să mai jucaţi?
Anand: Atâta timp cât mai pot juca. Momentan mă simt extraordinar, cea mai buna perioada din viaţa mea o reprezinta ultimii trei ani. Dar este clar că jucătorii de şah sunt din ce în ce mai tineri.
Spiegel: În ultimii ani norvegianul Magnus Carlsen a aparut in ziare. El este in varstă de şaptesprezece şi de la începutul lunii a fost, timp de cinci zile, numărul unu în lume in clasificarile neoficiale. Cât de bun este?
Anand: Mai devreme sau mai târziu va deveni campion mondial. Îmi place de el, este fan Monty Python, la fel ca mine.
Spiegel: Există zvonuri cum că el este secundul dumneavoastră pentru Campionatul Mondial împotriva lui Kramnik.
Anand: Exista un zvon de genul acesta, pe care l-am auzit şi eu. Poate ca există un sambure de adevăr în aceasta sau poate că nu. Să-l lăsăm pe Kramnik să-şi dea singur seama, să-l lasam pe el să-şi ocupe mintea cu asta. Asta face parte din jocul psihologic care există înaintea fiecarui astfel de meci. Când ştii care-ţi este adversarul îţi poţi imagina care este de fapt planul. Aşa că nu voi dezvălui nimic.
Spiegel: dl Anand, vă mulţumesc pentru acest interviu.