SPORT »
Viorel Hizo: Calificarea încă nu e jucată, letonii îşi vor vinde scump pielea la Vaslui
14 aug 2008, 21:53 |
Actualizat Joi, 14 August 2008 21:53
Antrenorul lui FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat după victoria cu 2-0 în faţa lui Metalurgs Liepajas, că formaţia letonă va fi mult mai periculoasă în retur, pentru că nu mai are ce pierde şi va da totul pentru calificare.
Tehnicianul a făcut o scurtă sinteză a partidei: "A fost un meci foarte greu, pentru că am întâlnit o echipă cu mai multă experienţă în cupele europene. Am încercat să facem un joc bun, ne-a preocupat să avem o posesie bună a balonului şi am reuşit acest lucru, iar atunci când am avut oportunitatea am marcat".
În final, antrenorul vasluienilor le-a mulţumit celor 150 de români, lucrători în Letonia, care au venit pe stadionul din Liepajas să încurajeze formaţia română. "I-am simţit alături de noi şi a fost important să avem susţinerea fanilor. Merită toate felicitările, pentru că au venit să ne susţină".
Cât priveşte meciul cu Farul, din etapa a 4-a a Ligii I, Hizo a declarat: "Mă gândesc doar la prietenul meu Ion Marin, pe care vreau să îl înving".
De partea cealaltă, antrenorul echipei letone a pus înfrângerea pe lipsa omogenităţii formaţiei sale şi a ţinut să precizeze că Metalurgs speră să întoarcă rezultatul la Vaslui. "Sunt doar zece zile de când am devenit antrenorul acestei echipe şi am întâlnit o formaţie care a stat foarte bine tactic pe teren. În ciuda rezultatului, am avut o evoluţie bună, dar mai avem multe lucruri de pus la punct pentru a deveni o echipă competitivă. Nu sunt surprins de rezultat, pentru că am fost doar 11 jucători, nu o echipă. În meciul retur vom încerca să nu ne predăm, pentru că vrem să ne calificăm", a declarat tehnicianul german Rudger Ambramczik.
FC Vaslui s-a impus joi cu scorul de 2-0 în faţa echipei letone Metalurgs Liepajas, într-un meci jucat în deplasare, în prima manşă a turului II preliminar al Cupei UEFA, şi a făcut un pas important pentru calificarea în turul I al competiţiei.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

