Jeturi de apă, gaze lacrimogene şi chiar gloanţe de cauciuc. Cu acestea au încercat jandarmii să potolească haosul ce a izbucnit în tribune la cel mai important derby din campionat. Violenţele din timpul jocului dintre Dinamo şi Steaua au început în momentul în care un fan al câinilor a vrut să le ia steliştilor un steag.

Au urmat scaune rupte şi pietre aruncate în forţele de ordine. Răspunsul acestora a venit cu jeturi de gaz lacrimogen, forţând fanii să se retragă şi chiar să sară din tribună în gol.

Rânduri întregi de scaune din peluza ocupată de fanii campioanei au ajuns în teren. Jandarmii au fost luaţi la ţintă cu răngi şi beţe de la steaguri, iar o mare parte din coregrafia Stelei a fost incendiată de fani.

În spatele peluzei rezervate fanilor stelişti, forţele de ordine i-au aşteptat pe suporteri şi i-au urcat în dube. La finalul meciului, cele două galerii s-au unit şi au scandat împotriva tratamentului la care sunt supuşi ultraşii de către Jandarmerie.

Violenţele din tribună au ajuns şi pe gazon. Constantin Dănilescu a fost bruscat de stelişti, iar Cosmin Olăroiu a fost la un pas să-l ia la bătaie pe Corpodean, supărat pe deciziile luate de acesta în timpul jocului.

Urmările confruntărilor dintre fani şi forţele de ordine sunt încă vizibile pe arena din Şoseaua Ştefan cel Mare. În urma microbiştilor au rămas zeci de scaune distruse, garduri rupte şi bannere incendiate.

Un întreg sector al stadionului a fost realmente devastat. Pagubele urmează să fie constatate de reprezentanţi ai jandarmeriei şi ai celor două cluburi, iar vinovaţii vor fi puşi la plată.