Oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza a fost azi-noapte scena unor confruntări violente între adepţii formaţiunilor Hamas şi Fatah. Potrivit agenţiei France Presse, cinci persoane au fost rănite în timpul schimburilor de focuri între partizanii celor două grupări.

Confruntările dintre adepţii Fatah şi Hamas continuă chiar dacă pe 17 martie a fost învestit un guvern de uniune naţională în teritoriile palestiniene autonome.

Timp de 6 luni, ciocnirile dintre cele două formaţiuni au blocat formarea unui executiv, care să nu fie dominat de gruparea radicală Hamas.

Confruntările dintre militanţii celor două mişcări palestiniene au izbucnit după ce Mahmud Abbas şi-a anunţat intenţia de a organiza alegeri anticipate.