16 oameni au murit în China în urma trecerii taifunului Chanchu, care a lovit sudul ţării. Printre victime se află şi doi copii. Peste un milion de persoane au fost evacuate din calea vijeliei. Taifunul a făcut prăpăd zilele trecute şi în Filipine, unde a ucis 41 de oameni şi a lăsat cîteva milioane fără adăpost.

În China, peste 70 de zboruri interne au fost anulate, iar 100 de mii de vapoare, în special de pescuit, s-au întors la mal. Taifunul Chanchu se îndreaptă acum către nordul ţării, spre Wenzhou şi Shanghai. Potrivit specialiştilor, în următoarele ore intensitatea sa ar trebui să mai scadă.

În provincia Fujian s-au înregistrat pagube de 475 de milioane de dolari, în care intră şi pierderi de animale şi distrugeri de recolte. Meteorologii susţin că este cel mai puternic taifun produs în Marea Chinei în luna mai.