Foto: Realitatea TV

După câteva zile, fata a murit. Diagnosticul, stabilit prea târziu, a fost meningită. Acum, părinţii sunt hotărâţi să facă orice pentru ca medicul care nu a băgat-o în seamă pe tânără să nu lase şi alte familii fără copii.

Fata a ajuns la spital, cu ambulanţa, de două ori. Prima oară, joia trecută, prezenta simptomele unei simple răceli.

Luni dimineaţa, fata a făcut febră mare. Ambulanţa a dus-o din nou la spital. Deşi avea 40 de grade, medicul de gardă i-a spus să continue tratamentul pentru răceală şi a trimis-o înapoi acasă.

Peste două zile, tinerei i s-a făcut rău. Abia mai respira. Părinţii au dus-o la un alt spital, la Sighetu Marmaţiei. Prea târziu. După 17 ore, copila s-a stins.

Medicul de la Spitalul de Urgenţă Baia Mare, care a trimis-o acasă pe copilă, susţine că nu e vinovat. Conducerea spitalului din Baia Mare a declanşat o anchetă internă.

"Cazul de faţă este un caz grav care merită discutat. Dacă au fost erori de diagnostic sau de procedură cineva va trebui să plătească pentru asta. Trebuie să ne abţinem totuşi până va veni un raport al Colegiului Medicilor (...) Se pare că au fost greşeli de procedură, asistentele nu au ce să strige sau să comenteze în faţa unui om bolnav care se adresează unui serviciu de urgenţă, singurul care poate să zică dacă pacientul pleacă acasa sau nu este doctorul", a declarat Ovidiu Brânzan, fost ministru al Sănătăţii.