Peste 2.000 de agricultori au protestat miercuri în Bucureşti
Peste 2.000 de agricultori au protestat miercuti în Capitală şi în alte 14 judeţe din ţară. Aceştia sunt nemulţimiţi de faptul că Guvernul a redus acciza la motorină doar cu 65 de bani pe litru pentru o cantitate de 48 de litri la hectar. Agricultorii au mers cu petiţii la Ministerul Finanţelor, cel al Agriculturii şi la Guvern, dar nu au primit nici un răspuns.
Agricultorii protestează în faţa Palatului Parlamentului
''Principala noastră revendicare este reducerea preţului la motorină cu 50 la sută la pompă. Nu mai acceptăm să fim bătaia de joc a politicienilor cu privire la segmentul agricol pe care-l reprezentăm" , a declarat Ştefan Nicolae, preşedintele Federaţiei Agrostar.
Acesta a mai spus că întrega clasă politică trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru situaţia din agricultură, pentru "18 ani de minciună şi corupţie, în care produsele româneşti au fost vândute la cele mai proaste preţuri". "Este un moment în care agricultorii au ieşit în stradă pentru că au ajuns la fundul sacului. Nu putem face agricultură fără subvenţii, preţul la motorină fiind ca pentru maşinile de lux", a precizat Nicolae Ştefan.
Protestatarii au împrăştiat grâu în Piaţa Constituţiei şi au adus cinci manechine pe care erau lipite fotografii alb-negru cu premierul Călin
Popescu Tăriceanu, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan
Vosganian, preşedintele Traian Băsescu, preşedintele PD-L, Emil Boc, cu cel
al PSD, Mircea Geoană, şi ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş.
Protestatarii au adus la mitingul din Piaţa Constituţiei şi pancarte pe care scria "În loc de integrare... jaf pe ogoare" sau "Statul românesc = sărăcie, decadenţă, fără sănătate, fără educaţie, fără ... speranţă".
Zeci de producători agricoli sibieni au defilat cu tractoarele pe mai multe străzi din centrul oraşului. Şi în Timişoara, în jur de o sută dintre cei 50.000 de agricultori din judeţul Timiş au pichetat astăzi sediul prefecturii.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 






2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...








Feedback

