Foto: tehnopol.ro

Când vedeau fotografiile celebrităţilor, străinii se îndrăgosteau şi erau păcăliţi să le trimită clujenilor sume cuprinse între 400 şi 4.000 de euro. Clujenii cereau banii pentru taxele de viză, paşaport şi biletele de avion. Anchetatorii au stabilit că până în prezent, grupul a înşelat peste 70 de oameni din S.U.A. Canada, Australia, Hong Kong, Anglia şi Belgia, cu suma totală de 130.000 de dolari.

Legăturile erau stabilite prin intermediul unor pagini de internet cu profil matrimonial din S.U.A. şi Canada (www.americansingles.com, www.mate1.com şi www.date.ca ), iar cercetările au fost demarate la începutul lunii mai.

"Urmare a activităţilor investigative specifice demarate în regim de urgenţă, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Cluj, s-a stabilit că grupul infracţional avea 11 membri, care, începând cu anul 2006, au pus la punct un mecanism infracţional. Astfel, membrii grupului infracţional identificat au creat conturi (profile) pe paginile de internet sus-menţionate, cu încălcarea regulilor impuse de adminsitratorii site-urilor, postând date fictive privind identitatea lor şi fotografii ale unor persoane de sex feminin cu aspect fizic plăcut (chiar vedete din România). După ce se crea un dialog cu viitorii posibili parteneri, care accesau aceste pagini de internet, aceştia erau atraşi într-o cursă, fără să intuiască urmările", se arată într-un comunicat de luni al BCCOA Cluj-Napoca.

Potrivit investigatorilor, după câteva astfel de discuţii on-line în limba engleză "cu preponderent caracter sexual", clujenii transmiteau intenţia de a vizita ţara partenerului, însă invocau lipsa banilor. "În final, viitorii posibili parteneri erau convinşi să vireze suspecţilor diverse sume de bani, invocate ca fiind neapărat necesare pentru plata taxelor de viză, paşaport, transport (bilete de avion). Sumele solicitate erau cuprinse între 100 şi 4.000 de euro şi au fost virate de către persoanele înşelate prin intermediul serviciilor de transfer monetar rapid, de tipul Western Union sau Money Gram, fiind ridicate din municipiul Cluj-Napoca", se mai arată în documentul menţionat.

Sumele de bani obţinute în acest mod fraudulos au fost cheltuite pentru achiziţionarea de aparatură electronică şi electrocasnică, bijuterii, precum şi pentru renovarea locuinţelor unora dintre membrii grupării.

Membrii grupului infracţional identificat sunt tineri din municipiul Cluj-Napoca cu studii medii, fără ocupaţie, doi dintre ei având antecedente penale, pentru comiterea în trecut a unor infracţiuni de furt.

DIICOT-Biroul Teritorial Cluj a pus sub învinuire 11 persoane, şase dintre acestea fiind reţinute petru 24 ore, la data de 20 august, iar la data de 21 august Tribunalul Cluj a arestat preventiv pentru 29 de zile şase dintre mebrii grupului. Tinerii sunt acuzaţi de constituirea unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, fals informatic în formă continuată, înşelăciune în formă continuată şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu.