Boc: Mona Muscă este pe lista de candidaturi primite de la organizaţia PD-L Neamţ
Preşedintele PD-L, Emil Boc, a declarat luni că Mona Muscă se află printre propunerile de candidaturi primite din partea organizaţiei din Neamţ şi că nu există niciun motiv pentru ca partidul să refuze această candidatură, urmând ca şi fostul deputat să-şi manifeste dorinţa în acest sens.
Emil Boc: Mona Muscă poate candida din partea partidului nostru
"Doamna Mona Muscă figurează printre propunerile venite din judeţul Neamţ, personal cred că nu avem niciun obstacol şi niciun motiv să refuzăm candidatura doamnei Mona Muscă, v-am spus-o de mai multe ori. Aşteptăm ca şi doamna Mona Muscă să-şi manifeste dorinţa în acest sens prin organizaţia prin care a fost propusă", a declarat Boc. El a precizat că nu a discutat cu Mona Muscă, deşi a încercat să o contacteze atunci când aceasta "a avut proleme".
"Dânsa are
această propunere făcută de la domnul Gheorghe Ştefan, preşedintele
organizaţiei judeţene a PD-L din judeţul Neamţ, este pe lista cu
candidaturi pe care domnul Gheorghe Ştefan a prezentat-o BPN şi nu avem
nicio reţinere", a susţinut şi Theodor Stolojan, întrebat dacă a vorbit
cu Mona Muscă despre candidatura sa la parlamentarele din toamnă.
Preşedintele PD-L a spus că Mona Muscă încă mai poate fi "utilă
spaţiului public" şi că "şi-a ispăşit o bună parte din greşeala de a nu
fi recunoscut încă din primul moment, pentru că nu a făcut nimic rău,
în esenţă". "În ultimă instanţă, în votul uninominal, cetăţeanul este
cel care iartă sau nu", a arătat Boc.
Candidatura Monei Muscă a provocat o serie de nemulţumiri în rândul membrilor PD-L. "Domnul Boc a spus că părerea personală a lui ar fi bine să vină Mona Muscă în PD-L. Părerea tot personală a mea nu ar fi bine să vină Mona Muscă la PD-L pentru că a semnat un angajament cu Securitatea. Acum începem să facem distincţii să spunem ăsta-i un securist mai de treabă", crede Radu Berceanu. La fel de vehement a fost vicepreşedintele PD-L Cezar Preda care a declarat că nu doreşte în rândul candidaţilor oameni care au colaborat cu securitatea. Sorin Frunzăverde şi Elena Udrea se opun şi ei candidaturii Monei Muscă pe listele PD-L.
Pe 17 iulie, liderul PD-L Neamţ, Gheorghe Ştefan a declarat că vrea să-i propună Monei Muscă sa candideze pentru un post de parlamentar în judeţul Neamţ. La vremea respectivă, fostul deputat PNL Mona Muscă nu a dorit să-şi încalce decizia de a nu mai da declaraţii presei, după ce precizase, pentru NewsIn, că, în momentul în care va decide o revenire, o va anunţa.
Pe 19 septembrie 2006, cei 11 membri ai Colegiului CNSAS ajungeau la concluzia că relaţia Monei Muscă-Securitate se defineşte ca "poliţie politică". Mona Muscă le-a cerut magistraţilor Curţii de Apel, în decembrie 2006, să desfiinţeze decizia CNSAS, dar solicitarea i-a fost respinsă în martie 2007, printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă. Mona Muscă a decis însă să conteste această decizie a Curţii de Apel printr-o cale extraordinară de atac (n.r. revizuire), care se exercită la aceeaşi instanţă, numai în anumite condiţii prevăzute de Codul de Procedură Civilă. Acţiunea a fost înregistrată pe rolul Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal, dar magistraţii au decis că nu este de competenţa acestei secţii să judece litigiul dintre Mona Muscă şi CNSAS. Dosarul a fost trimis, pe un circuit intern, la Secţia Civilă a Curţii de Apel, unde a primit un nou număr de înregistrare şi termen pe data de 2 octombrie.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3467 RON 






Ungureanu schimbă programul bugetarilor
Povestea INCREDIBILĂ a oamenilor rupţi de...
2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii








Feedback

