Geoană spune că va pleca din vila închiriată de la RA-APPS până în alegeri
Mircea Geoană spune că alegerile parlamentare din această toamnă îl vor prinde în casă nouă. Liderul PSD se va muta din casa închiriată de la RA-APPS, pentru că noua chirie pe care trebuie să o plătească este prea mare.
VEZI VIDEO:Geoană: Mă voi muta cât pot de repede
Geoană: Mă voi muta cât pot de repede
În primăvară, Guvernul a emis o ordonanţă, în urma căreia chiria pentru casa în care stă liderul PSD a crescut de 15 ori, până la aproximativ 3.000 de euro. Mircea Geoană declara atunci că suma este exagerată şi, în câteva luni, îşi va rezolva problema cu locuinţa. Până acum însă liderul social democrat nu s-a mutat, dar spune că va face acest lucru cât mai curând.
"O să mă mut, o să mă mut, fiţi fără grijă. Nu o să mă prindă campania în aceeaşi casă, nu vă dau eu plăcerea asta. Mă usucă la buzunar noua chirie.", a declarat Geoană.
Geoană a primit casa pe când era ministru de Externe şi trebuia să o elibereze odată cu pierderea funcţiei.
Mircea Geoană locuieşte într-o vilă pe strada Cucu Starostescu. Până acum câteva luni, plătea o chirie mult sub preţul pieţei: 660 de lei. În urma unui scandal mediatic, Guvernul a mărit chiriile celor care stau în case RA-APPS, aşa că liderul PSD a ajuns să plătească 3.000 de euro pe lună.
Geoană a declarat în momentul scandalului că va mai rămâne în casă cel mult două luni, până va găsi altceva. Zilele au trecut şi liderul PSD locuieşte tot în casa RA-APPS. Potrivit jurnaliştilor de la Contidianul, Regia l-a dat pe Geoană în judecată în urmă cu o lună, după ce i-a trimis mai multe notificări. Acum, magistraţii sunt în vacanţă, aşa că procesul ar urma să aibă loc la toamnă.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3467 RON 





Povestea INCREDIBILĂ a oamenilor rupţi de...
2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012








Feedback

