După ce a asistat la concertul simfonic de la Atheneul Român, cuplul
regal s-a alăturat invitaţilor de vază, care au închinat o cupă de
şampanie în cinstea lor. Toţi cei prezenţi la eveniment au fost
copleşiţi de emoţie.
"Am plâns în această seară pentru că mi-am
văzut regele, regele acestei ţări, regele care a fost gonit de către
nişte nenorociţi din această ţară şi care acum s-a întors în sfârşit
printre noi, după ce a mai fost gonit după ce a vrut să se întoarcă şi
sunt fericit că trăieşte, sunt fericit că are o căsnicie atât de
îndelungată, atât de fericită", a declarat actorul Victor Rebengiuc.
Un alt moment public va avea loc astăzi la ora 11, la Muzeul Naţional de Istorie unde va fi lansat volumul “Nunta de Diamant”, scris de Principesa Margareta şi Principele Radu. În tot acest timp, familia regală va fi alături de sărbătoriţi. Nu vor lipsi Principesa Margareta şi Principele Radu, Principesa Elena, Excelenţa Sa Alexander Phillips Nixon, şi nici Excelenţa Sa Nicolae şi sora acestuia, Elisabeta-Karina.
Anii de căsătorie ai Regelui Mihai şi ai Reginei Ana au fost plini, deopotrivă, de bucurii şi greutăţi. Regele şi Regina s-au cunoscut la Londra în 1947. Regele participa, alături de mama sa - Regina Elena, la nunta Principesei Elisabeta a II a Marii Britanii cu Principele Philip.
Regina Ana îşi aminteşte de la prima întâlnire cu regele cât de frumos şi impunător era viitorul ei soţ, în uniforma militară. Regele Mihai i-a cerut mâna Principesei Ana de Bourbon-Parma la numai o săptămână de la prima lor întâlnire însă acesta a revenit în România la scurt timp după Încoronarea Reginei Elisabeta iar nunta a fost amânată.
Ajuns în ţară, regele Mihai a fost forţat să abdice în decembrie 1947. Cei doi s-au căsătorit şase luni mai târziu, pe 10 iunie 1948 în Grecia iar nunta lor a marcat şi începutul unui exil de 44 de ani. Bucuria nunţii a fost umbrită şi de faptul că Papa Pius al XII-lea a refuzat să recunoscă căsătoria cuplului regal pentru că Regina Ana era de religie romano-catolică. Nici una din rudele apropiate reginei nu a participat la nuntă.
Regele Mihai a continuat tradiţia începută de Regele Carol I, ca toţi membri Familiei Regale a României să fie botezaţi în cultul ortodox. Prin urmare, Regina Ana a fost excomunicată din rândul Bisericii Romano-Catolice până la pontificatul Papei Ioan al XXIII-lea.
Regina Ana a vizitat pentru prima oară România abia în 1992 de sărbătorile pascale. Cuplul regal are cinci fiice: Principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia, şi Maria.
1 EUR= 4.2817 RON 
Feedback














mai multe comentarii







