Meleşcanu spune că portofoliul MAE trebuie ocupat cât mai rapid, preferabil fără interimat
2008-05-06 16:23:26
Meleşcanu: Nimic nu poate fi scuzabil atunci când este vorba de viaţa unui om
închide
"Discuţiile sunt deschise şi către candidaţi din interiorul partidului, dar nu excludem nici posibilitatea unui diplomat de carieră", a declarat Teodor Meleşcanu, întrebat dacă PNL se gândeşte la desemnarea unui candidat din interiorul partidului pentru postul vacant la MAE sau la un specialist.
"În ceea ce priveşte asumarea, nu am discutat cu primul ministru. Întrucât dânsul a mai făcut acest lucru, nu văd nicio problemă", a susţinut oficialul liberal, care a precizat însă că, din punctul său de vedere şi probabil şi al altor colegi din PNL, nu este benefic interimatul la Ministerul de Externe. În cazul în care nu este găsită altă soluţie, acesta să fie cât mai scurt, a adăugat Meleşcanu. "Soluţia pe care noi, eu şi alţi colegi o vom susţine luni la discuţii este de a se desemna un candidat care să ocupe acest portofoliu cât mai rapid", a declarat Meleşcanu.
El a insistat că este atributul premierului Tăriceanu să propună un nou ministru de Externe într-un interval de maximum 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a demisiei ministrului Cioroianu şi a anunţat că o primă discuţie privind soluţiile pentru MAE va avea loc astăzi în Biroul Permanent Central al partidului.
Potrivit lui Meleşcanu, demisia lui Adrian Cioroianu este un gest de asumare a răspunderii politice pentru greşeli ale administraţiei şi ale instituţiei pe care a condus-o, "un lucru pe care noi îl apreciem pentru că nimic nu poate fi scuzabil atunci când este vorba de viaţa unui om, indiferent care sunt răspunderile pe care ancheta în curs le va menţiona, responsabilitatea este a şefului instituţiei".
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3467 RON 






Clujul in Realitate 14.02.2012
Ungureanu schimbă programul bugetarilor
Povestea INCREDIBILĂ a oamenilor rupţi de...
2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni








Feedback

