Trupul militarului ucis în Afganistan a fost adus în ţară
Realitatea TV
2008-05-06 16:23:06
Imagini de la ceremonialul militar-religios de întâmpinare a militarului român ucis în Afganistan
închide
Sublocotenentul Ionuţ Cosmin Sandu, căzut la datorie pe timpul îndeplinirii unei misiuni în Afganistan, a fost adus în ţară cu o aeronavă militară aparţinând Forţelor Aeriene Române.
Sicriul cu trupul militarului a plecat spre Galaţi, unde va fi înmormântat marţi. Pe drum, va face o oprire în comuna Piscu, localitatea natală a lui Ionuţ Sandu.
Ionuţ Sandu a murit, joi, în Afganistan într-o misiune în provincia Zabul. Blindatul în care se afla militarul a trecut peste o bombă improvizată.
Şapte militari români şi-au pierdut viaţa în Afganistan sau Irak de la începutul războiului antiterorist din 2003
Seria militarilor români ucişi în teatrele de operaţiuni din străinătate a început în anul 2003. Atunci şi-au pierdut viaţa sublocotenenţii Anton Samuilă şi Silviu Fogoraşi, în urma unui atac asupra transportoarelor în care se aflau cei doi în Afganistan.
În aprilie 2005, tot în Afganistan a decedat şi sergentul Narcis Şonei în timp ce executa o misiune de patrulare. În acelaşi an şi-a mai pierdut viaţa şi plutonierul-major Gheorghiţă Drăguşanu. Şi acesta a murit în timpul unei misiuni de patrulare în Afganistan.
În martie 2006, un militar din Batalionul 280 Infanterie din Focşani, caporalul Lili Dobre, s-a sinucis în timpul misiunii în Irak.
Caporalul Bogdan Hâncu şi-a pierdut viaţa într-o misiune în Irak, în 2006. Hâncu a murit în 27 aprilie, în urma exploziei unei maşini-capcană, în timp ce executa o misiune de patrulare-monitorizare alături de soldaţii italieni, în apropiere de Nassyria.
În luna septembrie a anului trecut sergentul major Aurel Marcu a căzut la datorie tot în Afganistan. Acesta şi-a pierdut viaţa după ce transportorul blindat în care se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 







2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...








Feedback

