Naţionala României a început anul cu o victorie. În primul meci al turneului din Cipru, tricolorii au învins cu 2-0 Armenia şi vor întâlni Slovenia, astăzi, în finală.

Piţurcă a început meciul contra Armeniei cu patru rapidişti, printre titulari, şi cu Dorinel Munteanu, Lobonţ şi Răzvan Raţ pe banca de rezerve. Fără Chivu şi Contra, naţionala lui Piţurcă a avut doar două ocazii în prima repriză. Mai întâi în minutul 17, când dinamovistul Zicu l-a luat la ţintă pe portarul armenilor, iar apoi prin Daniel Niculae care a ratat şutul din faţa porţii adverse.

După pauză, Opriţa a ratat şi el deschiderea scorului, iar în minutul 65, şutul lui Bălan a trecut puţin pe lângă poarta armenilor. În minutul 72, Maftei, aflat la primul său meci la echipa naţională, a deschis scorul după lovitura liberă a lui Dorinel Munteanu. În minutul 85, Cociş a stabilit scorul final, 2-0, din pasa stelistului Rădoi.