Victor Piţurcă laudă transferul lui Radu Ştefan la Lazio, însă nu renunţă la propriile principii. Selecţionerul naţionalei susţine că, pentru a fi convocat în lotul tricolorilor, fostul fundaş al lui Dinamo va trebui să joace meci de meci.

"Este un pas uriaş pentru Radu Ştefan, dar mă tem pentru că s-ar putea să nu joace, cu toate că valoarea lui ar impune acest lucru. Este foarte important ca el să joace titular meci de meci", a afirmat selecţionerul naţionalei, Victor Piţurcă.

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, susţine însă că, odată intrat în primul 11, Radu Ştefan nu va mai pierde postul de titular. "Pentru Radu, la 21 de ani, să ai şansa să joci în Italia e fantastic. Pentru apărători e mai uşor să se adapteze în Italia decât pentru un atacant, aşa că avem speranţe că Radu se va adapta repede", a declarat Lupescu.

Lazio va plăti lui Dinamo 5,4 milioane de euro pentru fundaşul Radu Ştefan.