Preşedintele american George W. Bush a declarat ziua de 29 august 2006 zi naţională de comemorare a victimelor uraganului Katrina.
Într-un comunicat dat publicităţii de Casa Albă, Bush le cere tuturor guvernelor statelor americane şi guvernelor locale, lăcaşurilor de cult şi tuturor americanilor să marcheze această zi prin slujbe şi omagii corespunzătoare.
"Încurajez toţi americanii să-şi amintească şi să susţină eforturile continue depuse pentru reconstruirea coastei Golfului", devastată de uraganul care s-a soldat cu aproximativ 1.500 de morţi începând din 29 august 2005, a adăugat acesta. Bush a publicat o proclamaţie oficială în acest sens în timpul unei vizite de câteva zile la Kennebunkport, Maine, în nord-estul ţării, înainte de deplasarea din Louisiana şi Mississippi de săptămâna viitoare.
Este vorba despre omagierea "celor care nu au supravieţuit furiei furtunii şi celor care continuă să-şi reconstruiască viaţa", a declarat preşedintele Statelor Unite. "Ne amintim de asemenea de eroismul cetăţenilor obişnuiţi al căror curaj şi a căror compasiune au impresionat şi au mişcat întreaga noastră naţiune”, a adăugat acesta.
VICTIMELE KATRINEI
Sambata, 26 August 2006 13:42
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: NewsIn
Pe aceeasi tema
- RAPORTUL KATRINA
Luni, 13 Februarie 2006 19:57 - BUSH, PREVENIT ÎN ZADAR
Joi, 02 Martie 2006 08:10 - URAGANUL KATRINA
Vineri, 03 Martie 2006 11:41 - NEREGULI DUPĂ KATRINA
Miercuri, 14 Iunie 2006 13:01 - Victimele uraganul Katrina cer despăgubiri
Vineri, 09 Februarie 2007 10:59
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Asociaţia americană de apărare a libertăţilor civile acuză SUA că au transferat deţinuţi în ţări unde riscă să fie torturaţi, incluzând şi România
Astazi, ora 11:09Statele Unite au transferat deţinuţi în ţările lor de origine, unde aceştia riscau să fie torturaţi, printre aceştia figurând şi românul Petru Mironescu, potrivit unor documente prezentate marţi de Asociaţia americană de...
Un cutremur de 6,2 pe scara Richter s-a produs în Panama
Astazi, ora 10:29Cutremur de 6,2 grade pe scara Richter în Panama. Cutremurul a avut loc în apropiere de graniţa cu Costa Rica.
Piraţii somalezi au capturat încă trei nave în Golful Aden
Astazi, ora 09:54Piraţii somalezi au capturat încă trei nave după ce au luat cu asalt petrolierul saudit Sirius Star la sfârşitul săptămânii trecute, ancorat de marţi în zona unui port din Somalia. Anunţul a fost făcut de astăzi de o sursă...
Vicepreşedintele Dick Cheney a fost inculpat într-un caz de abuzuri comise în închisoare
Astazi, ora 09:39Vicepreşedintele în exerciţiu al Statelor Unite, Dick Cheney, a fost inculpat de o curte cu juri din Texas în cadrul unui caz de abuzuri comise în închisori private. Anunţul a fost făcut de AFP care citează documente judiciare...
Fidel Castro şi preşedintele Chinei s-au întâlnit pentru un acord de cooperare economică
Astazi, ora 09:25Fidel Castro este în formă, dar un pic slăbit, a declarat preşedintele chinez Hu Jintao, care se află în vizită în Cuba. Fidel şi preşedintele Chinei s-au întâlnit pentru un acord de cooperare economică între cele două...
Cele mai CITITE din Externe
- Silvio Berlusconi s-a jucat de-a v-aţi ascunselea cu Angela Merkel-Vezi video (1041)
- Cehia: Extremiştii de dreapta au încercat să atace populaţia de etnie romă - VEZI VIDEO (775)
- Preşedintele Sarkozy a trimis un mesaj de condoleanţe, după tragedia de la Petrila (691)
- Şase oficiali români vor lua micul dejun cu preşedintele american Barack Obama (656)
- Trupele americane trebuie să se retragă complet din Irak până la sfârşitul lui 2011 (471)
Cele mai VOTATE din Externe
- Preşedintele Sarkozy a trimis un mesaj de condoleanţe, după tragedia de la Petrila (3,8/5)
- Silvio Berlusconi s-a jucat de-a v-aţi ascunselea cu Angela Merkel-Vezi video (3,48/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Două cimitire evreieşti din Germania au fost profanate luni noaptea (4)
- Preşedintele Sarkozy a trimis un mesaj de condoleanţe, după tragedia de la Petrila (3)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Tronsonul de metrou Nicolae Grigorescu-Linia de Centură va fi inaugurat astăzi
Astazi, ora 09:55Tronsonul de metrou Nicolae Grigorescu-Linia de Centură va fi inaugurat astăzi, a declarat directorul de comunicare Metrorex, Mariana Petre. Noul tronson va avea patru staţii şi a costat 145 milioane euro.Tronsonul Nicolae Grigorescu...
- Şapte copii au fost răniţi în urma unui incendiu în localitatea Girov, judeţul Neamţ
- Un miner de la Petrila spune că despre acumularea de gaze din mină se ştia de o săptămână. Cum comentaţi?
- Tribunalul Militar judecă astăzi cererea de eliberare a generalului Mihai Chiţac
- Directorul Complexului energetic Turceni a fost reţinut
- Cinci români, suspectaţi de crimă, au fost arestaţi în Danemarca
- Cei care lucrează la patron primesc cu zece zile mai puţin concediu decât bugetarii, potrivit unui studiu
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Asociaţia americană de apărare a libertăţilor civile acuză SUA că au transferat deţinuţi în ţări unde riscă să fie torturaţi, incluzând şi România
- 180.000 de euro pentru energie alternativă în Retezat
- "5th Avenue" din New York rămâne cea mai scumpă destinaţie de retail a lumii
- Cei care lucrează la patron primesc cu zece zile mai puţin concediu decât bugetarii, potrivit unui studiu
- Cei mai plimbăreţi politicieni care candidează la alegerile parlamentare
- Un cutremur de 6,2 pe scara Richter s-a produs în Panama
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 8 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 19.11 | 20.11 |
| Timişoara | 9 °C | 10 °C |
| Arad | 8 °C | 12 °C |
| Bacău | 8 °C | 3 °C |
| Braşov | 3 °C | 12 °C |
| Cluj Napoca | 5 °C | 9 °C |
| Constanţa | 10 °C | 10 °C |
urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2609 USD
| 1 EUR | 3,8391 RON |
| 1 USD | 3,0447 RON |
| 1 GBP | 4,5633 RON |
| 1 CHF | 2,535 RON |
| 100 HUF | 1,4202 RON |
| 100 JPY | 3,1607 RON |
| 1 BGN | 1,9629 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











