Două fetiţe au fost grav rănite din cauza unei rafale de vânt care a smuls toboganul pe care se jucau. Fetiţele şi părinţii lor participau la Serbările Oraşului în Parcul Cetăţii din Deva.

Micuţele, în vârstă de 4, respectiv 5 ani, se jucau pe toboganul gonflabil când s-a pornit un vânt puternic. Martorii povestesc cum obiectul a fost ridicat la o înălţime de peste zece metri de la pământ după care s-a dezumflat brusc, iar cele două micuţe au fost azvârlite pe ciment. Copiii au ajuns la Spital Judeţean din Deva în comă de gradul trei, unde medicii au reuşit să le stabilizeze. Ele au fost preluate apoi de un echipaj SMURD care le-a transportate cu elicopterul la spitalul din Târgu Mureş. Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor lor de supravieţuire. Vântul puternic a mai smuls şi acoperişurile de la cele 7 terase din parc. Autorităţile locale suţin că toboganul era bine ancorat şi că avea autorizaţie de funcţionare.