''Dimineaţă când mă îndreptam spre locul de muncă, doi indivizi m-au agresat din spate fără a le vedea faţa'', susţine viceprimarul Valentin Vieru.
Viceprimarul a fost bătut chiar în faţa blocului în care locuieşte. Martorii spun că agresorii l-au pândit pe viceprimar două zile. ''Eu l-am văzut când îl aşteptau. L-am văzut după aia pe viceprimar trântit la pământ şi cei doi îl loveau'', povesteşte un localnic.
''Au început să mă lovească, să mă bată cu
picioarele şi cu pumnii. Ţipau vecinii şi oamenii din preajmă. După ce m-au lovit vreo 30 de
secunde au fugit...'', îşi aminteşte viceprimarul Valentin Vieru.
După ce a fost scăpat din mâinile agresorilor, viceprimarul a fost dus de urgenţă la spital.
''S-au efectuat investigaţiile radiologice şi s-a constatat că are ruptură de piramidă nazală'', a precizat Maria Pucăriu, directorul medical al spitalului din Moineşti.
Viceprimarul este şocat de cele întâmplate şi se teme acum pentru siguranţa familiei lui. Valentin Vieru spune însă că nu-şi explică ce au avut cu el agresorii. ''O iau ca pe un avertisment. Nu ştiu de ce au făcut aşa ceva. Nu am duşmani, nu am supărat pe nimeni..'', mai spune Valentin Vieru.
Poliţiştii îi caută acum pe agresori, care riscă pedeapsa cu închisoarea pentru vătămare corporală şi ultraj.













