Totul a început miercuri seară, când bărbatul a fost blocat la intrarea pe centură dinspre Popeşti Leordeni. "Am fost în primele maşini blocate. Am fi putut întoarce, dacă şmecherii cu BMW-uri nu s-ar fi băgat pe contrasens. Şi am rămas blocat", povesteşte el pentru REALITATEA.NET. Noaptea şi-a petrecut-o în maşină, deşi şoferilor blocaţi în zonă li se promisese că vor putea pleca acasă în 2-3 ore.
Joi, când a putut ieşi cu maşina din nămeţi de la intrarea pe centură, a mers cu maşina până la soacra sa. De acolo, era imposibil de ajuns spre casă cu maşina. S-a hotărât să o ia pe jos, deşi avea de mers vreo 12 kilometri, cu zăpada până la gât.
"Soţia era acasă cu cei doi copii. Unul e mic de tot, are două luni şi jumătate, celălalt are doi ani şi patru luni", ne spune Tino. Ajuns acasă pe la ora 15, după ore de mers prin zăpadă, bărbatul a pătruns cu greu în locuinţă, zăpada adusă de viscol fiind înaltă de câţiva metri.
"În acest moment, nu putem merge nicăieri, să cumpărăm ceva, de exemplu. Magazinul din sat nici nu prea mai are marfă", spune el. "Am aştepat deszăpezirea, dar niciun utilaj nu a apărut. Practic, de miercuri, casa e blocată în zăpadă".
Primarul: "Am deszăpezit 99% din comună. Mâine vom termina"
Familia locuieşte pe drumul care leagă Orăşti de Postăvari. Locuinţa familiei se află la 13 kilometri de Bucureşti. Întrebat dacă a sunat la primărie să întrebe de situaţie, bărbatul spune că nici măcar nu a îndrăznit să se gândească la asta. "Ştim că nici anii trecuţi nu s-a intervenit, aşa că nu mă aşteptam să mă asculte cineva".
Contactat de REALITATEA.NET, primarul din Frumuşani, Paul Duţă, a spus că utilajele au lucrat din greu în aceste zile, dar unele zone au rămas totuşi sub zăpadă. "Am deszăpezit 99% din comună, vă pot spune asta. Au mai rămas câteva străzi blocate. Vă rog să mă credeţi, oamenii sunt epuizaţi, a trebuit să îi las să plece, pur şi simplu nu mai puteau. Dar, cu siguranţă, şi aceste străzi vor fi deszăpezite mâine", ne-a spus Duţă.
EXCLUSIV
VIAŢA prin nămeţi de 5 METRI. A mers 12 km prin zăpadă pentru a-şi ajuta familia blocată în casă
PUBLICAT
Vineri, 27 Ianuarie 2012 19:40
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 28 Ianuarie 2012 16:44
SURSA
REALITATEA.NET
AUTOR
dan.arsenie
Un bărbat dintr-o comună din Călăraşi a trăit ninsorile şi viscolele la intensitate maximă. Blocat cu maşina în nămeţi, a mers 12 kilometri pe jos spre casă pentru a-şi ajuta soţia şi cei doi copii, ambii cu vârste mai mici de trei ani. Aventura nu s-a terminat: e blocat în casă, nămeţii din faţa casei măsurând, pe alocuri, 4-5 metri.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M