O tânără salvată din accidentul de cale ferată din apropiere de Podgoriţa, în Muntenegru, a născut imediat după ce a fost internată în spital.

Mama, în vârstă de 17 ani, a fost scoasă de echipele de intervenţie din carcasa unuia dintre vagoanele trenului deraiat. Un medic de la Institutul Pediatric din Podgoriţa a anunţat că atât mama cât şi nou născutul se simt foarte bine.

Bebeluşul va fi introdus însă pentru câteva zile în incubator şi supravegheat îndeaproape. Cel puţin 45 de pasageri şi-au pierdut viaţa şi peste 200 au fost răniţi în accidentul produs nu departe de capitala muntenegreană.

Este unul dintre cele mai grave accidente feroviare produse vreodată în Muntenegru. Printre victime se aflau mulţi copii care se întorceau din vacanţa de iarnă.