Medicii veterinari au decis încetarea grevei japoneze, declanşate la începutul lunii mai, ca urmare a discuţiilor cu miniştrii Eugen Nicolăescu şi Decebal Traian Remeş, care le-au promis analizarea deciziei de divizare a Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare.

Federaţia Sindicală a Veterinarilor din România (FSVR) ameninţă însă că protestele vor fi reluate dacă cei doi minştri nu-şi ţin promisiunile.
"S-a hotărât păstrarea unui grad de alertă a întregii reţele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, astfel încât, dacă se vor lua decizii în spiritul celor care au condus la declanşarea protestelor, să fie posibilă în orice moment reluarea paşilor anunţaţi anterior, de acolo de unde au fost întrerupţi", informează comunicatul FSVR.

Totodată, veterinarii consideră că Guvernul României, direct sau prin ANSVSA, are obligaţia legală de a pune în practică prevederile europene privind transparenţa decizională şi dialogul social, inclusiv cu cei interesaţi din cadrul altor ministere (agricultură, sănătate, mediu, interne), cu crescătorii de animale, cu procesatorii, intermediarii şi cei care comercializează alimente şi nu în ultimul rând cu sindicatele, astfel încât deficienţele reţelei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, care pun în pericol sănătatea animalelor şi a oamenilor, să fie remediate.

Medicii veterinari din toată ţara au declanşat, la începutul lunii mai, greva japoneză, după ce ministrul sănătăţii a anunţat că ANSVSA ar putea fi divizată şi subordonată Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Agriculturii.