De la 1 decembrie vitezomanii pot păcăli radarele în mod legal cu ajutorul detectoarelor. Dacă până acum dispozitivele care îi preveneau pe şoferi despre prezenţa radarelor erau confiscate, iar şoferii amendaţi cu până la zece milioane de lei, conform noului Cod rutier amplasarea detectorului de radar este considerată o măsură preventivă.
"Noi considerăm că este clar indicat pentru şoferi să aibă un astfel de dispozitiv, pentru că anunţă apropierea unui aparat radar, şoferul reduce viteza, deci noi ne atingem scopul", a declarat comisarul şef Nina Badea, DPR.
Antiradarele sunt în continuare interzise. Este vorba despre dispozitivele care bruiază aparatele poliţiştilor. Aceştia spun că oricum sunt puţini şoferii care au astfel de aparate, pentru că în general sunt foarte scumpe. Detectoarele de radar şi le poate permite însă aproape oricine. Afacerea este rentabilă: dai 3 milioane de lei pe un detector, iar investiţia se amortizează chiar de la prima amendă.
Există însă şi detectoare mai scumpe, cele ascunse în bara de protecţie a maşinii, preţul acestora ajungând până la 1.000 de euro.
Până acum, ca să scape de amenda usturătoare şi să nu le fie confiscat dispozitivul, şoferii găseau tot felul de ascunzători pentru detectoare.
Până la 1 decembrie, când intră în vigoare noul Cod rutier, poliţiştii spun că vor fi mai blânzi cu cei care au deja astfel de dispozitive.
Aboneaza-te la newsletter:
VESTE BUNĂ PENTRU VITEZOMANI
Miercuri, 04 Octombrie 2006 20:35
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- CODUL RUTIER SE AMÂNĂ
Miercuri, 20 Septembrie 2006 13:21 - NOUL COD RUTIER
Joi, 21 Septembrie 2006 21:28 - COD RUTIER CU AMENZI MAI ASPRE
Miercuri, 04 Octombrie 2006 14:08 - Coadă la examenul de conducere
Miercuri, 25 Octombrie 2006 15:52 - Poliţiştii de la circulaţie vor monitoriza şoselele din vestul ţării
Vineri, 24 Noiembrie 2006 21:41 - Noul Cod Rutier, în vigoare la 1 decembrie
Duminica, 26 Noiembrie 2006 07:46
Comentariile cititorilor
6. Nick
Luni, 27 Noiembrie 2006 10:29
| Raspunde la comentariu
5. Tache
Vineri, 06 Octombrie 2006 07:56
4. bolocan cristina
Joi, 05 Octombrie 2006 21:31


3. Jojo
Joi, 05 Octombrie 2006 08:00
2. dan
Joi, 05 Octombrie 2006 07:46
1. ROmanul
Miercuri, 04 Octombrie 2006 21:03
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Circulaţia rutieră pe A1 va fi întreruptă mâine, timp de patru ore
Vineri, 25 Iulie 2008 18:35Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a restriciţiona circulaţia vehiculelor rutiere pe Autostrada Bucureşti – Piteşti, mâine, pe o porţiunie cuprinsă între kilometri 118 şi 119, se arată...
Oprescu vrea să facă energie din gunoaie şi vânt
Vineri, 25 Iulie 2008 15:49Primăria Capitalei intenţionează să importe tehnologii pentru distrugerea gunoiului şi cogenerarea de curent electric, dar şi să pună elice eoline pentru producerea de energie electrică, a anunţat astăzi primarul general al...
Şase linii de cale ferată din judeţul Suceava au fost închise din cauza precipitaţiilor
Vineri, 25 Iulie 2008 18:50Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că în judeţul Suceava au fost afectate şase linii de cale ferată din cauza căderilor de precipitaţii. Drept urmare, autorităţile au decis să închidă mai multe rute.
Cele mai CITITE din Social
- Hipermarketurile păcălesc cumpărătorii prin preţurile pe care le afişează (2411)
- O copilă de 15 ani este însărcinată în luna a şaptea după ce a fost violată de propriul frate (1462)
- Oameni şi animale înoată prin noroi în România anului 2008 - IMAGINI INCREDIBILE (1407)
- Anul trecut, 535 de tinere sub 15 ani au făcut întrerupere de sarcină (1048)
- Chiriaşii din casele naţionalizate au pichetat Palatul Cotroceni (950)
Cele mai VOTATE din Social
- Ecluza românească de la Porţile de Fier I este din nou funcţională (3,52/5)
- Anul trecut, 535 de tinere sub 15 ani au făcut întrerupere de sarcină (3,44/5)
- Traian Băsescu: Ofiţerul armatei moderne trebuie să coopereze cu civilii (3,24/5)
- Chiriaşii din casele naţionalizate au pichetat Palatul Cotroceni (1,96/5)
- Tinerele gravide de până în 15 ani pot face avort până la 24 de săptămâni, potrivit unui proiect (1,96/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Anul trecut, 535 de tinere sub 15 ani au făcut întrerupere de sarcină (19)
- O copilă de 15 ani este însărcinată în luna a şaptea după ce a fost violată de propriul frate (16)
- Chiriaşii din casele naţionalizate au pichetat Palatul Cotroceni (14)
- Traian Băsescu: Ofiţerul armatei moderne trebuie să coopereze cu civilii (10)
- Tinerele gravide de până în 15 ani pot face avort până la 24 de săptămâni, potrivit unui proiect (7)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Oameni şi animale înoată prin noroi în România anului 2008 - IMAGINI INCREDIBILE
Vineri, 25 Iulie 2008 17:39Într-o localitate din Sălaj, oamenii trăiesc la fel ca acum un secol. Sătenii trebuie să umble pe poteci şi prin grădini, pentru că drumul din sat este o mlaştină noroioasă, iar oamenii nu mai îndrăznesc să-l treacă.
- Potop în Suceava: Oameni izolaţi şi case acoperite de ape - VEZI IMAGINI
- Cod roşu pe râurile Suceava şi Siret până astăzi la ora 16.00
- Bilanţul autorităţilor după inundaţiile din nordul ţării : şase judeţe, 72 de localităţi şi peste 150 de case distruse
- Corneliu Vadim Tudor: Felix Cotoşmanul şi-a făcut cinci posturi de televiziune dintr-o bucată de pâine
- Daniel Morar a infirmat soluţia de NUP în cazul lui Şereş şi Nagy
- Radu Mazăre are cont pe hi5
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil cu ploaie descarcari
| mai multe
| Romania | 26.07 | 27.07 |
| Timişoara | 27 °C | 29 °C |
| Arad | 26 °C | 25 °C |
| Bacău | 27 °C | 22 °C |
| Braşov | 22 °C | 26 °C |
| Cluj Napoca | 23 °C | 26 °C |
| Constanţa | 27 °C | 25 °C |
| Europa | 26.07 | |
| Atena | 33 °C | |
| Berlin | 31 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 26 °C | |
| Madrid | 32 °C | |
| Moscova | 24 °C | |
| Oslo | 29 °C | |
| Paris | 23 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5656 RON |
| 1 USD | 2,2678 RON |
| 1 GBP | 4,5233 RON |
| 1 CHF | 2,1946 RON |
| 100 HUF | 1,5424 RON |
| 100 JPY | 2,1177 RON |
| 1 BGN | 1,823 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







