Versace va concedia un sfert dintre angajaţi

Versace va concedia un sfert dintre angajaţi
Confruntat cu o scădere a vânzărilor din cauza crizei, grupul de lux italian Versace a anunţat, miercuri, un vast plan de restructurări şi de economii, care va fi presupune şi disponibilizarea a 25% dintre angajaţi.
"Grupul va raţionaliza unităţile de producţie, îşi va revizui reţeaua de magazine, va reduce investiţile în 2010, precum şi cotele salariale. Aceste măsuri, care vor fi aplicate la mijlocul anului viitor, vor însemna o reducere a numărului de angajaţi, la nivel mondial, cu aproximativ 350", a anunţat grupul într-un comunicat.
Versace are, în prezent, aproximativ 1.300 de angajaţi, iar în 2009 a înregistrat o scădere de aproximativ 30% a vânzărilor. Reprezentanţii grupului nu au dat detalii specifice cu privire la schimbările în reţeaua de magazine. La începutul lunii octombrie, grupul a anunţat închiderea a trei magazine din Japonia.
Anunţul privind reducerea de personal vine la câteva luni după numirea la conducerea Versace, în locul lui Giancarlo Di Risio, a lui Giangiacomo Ferraris, fost director general al casei de modă Jil Sander. Di Rissio, înlăturat din cauza unor neînţelegeri cu familia Versace, a fost numit în 2004 în postul de director pentru a restructura compania aflată în criză după asasinarea, în 1997, a fondatorului Gianni Versace.
Citește și:
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














