Colegiul CNSAS a dat cinci verdicte de necolaborare cu Securitatea ca poliţie politică, dintre care trei îi privesc pe Adrian Năstase, Gheorghe Funar şi Aleodor Frâncu. Tot pe această listă se află şi senatorul UDMR Verestoy Attila.
De asemenea, membrii colegiului au stabilit şi că alţi câţiva funcţionari publici au făcut poliţie politică. Unul dintre verdictele de colaborare cu Securitatea îl vizează pe scriitorul Eugen Uricaru. Fostul preşedinte al Uniunii Scriitorilor a fost acuzat de Doina Cornea că a colaborat cu Securitatea şi somat să nu mai candideze pentru al doilea mandat. Uricaru a susţinut însă tot timpul că nu a făcut poliţie politică.
Printre politicienii despre care CNSAS a stabilit că nu au făcut poliţie politică se numără şi deputatul minorităţii albaneze, Oana Manolescu, Corneliu Dida (deputat PSD de Constanţa) şi deputatul PNL Mihăiţă Calimente.
Dosarele celor şapte parlamentari fac parte din loturile lărgite, de 71 de dosare de politicieni şi 29 de parlamentari, primite de CNSAS în luna august, din fondul secretizat al SRI.
De la începutul dosariadei, în luna iulie, dintre politicienii al căror trecut a fost analizat de CNSAS, până acum doar Mona Muscă şi liderul PC, Dan Voiculescu primiseră verdicte colaborare cu Securitatea ca poliţie politică.
Aleodor Frâncu şi-a dat demisia din PNL până la clarificarea situaţiei sale. Din dosarul său reieşea că a dat note informative despre cetăţeni străini.
Gheorghe Funar a susţinut că el a fost urmărit de Securitate. Acelaşi lucru l-a afirmat şi Adrian Năstase.
Ţi-a plăcut articolul? VERDICTE LA CNSAS
Joi, 05 Octombrie 2006 14:26
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Comentariile cititorilor


Cele mai CITITE din Acces la realitate
Cele mai VOTATE din Acces la realitate
Cele mai COMENTATE din Acces la realitate
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Trafic blocat la ieşirea din Capitală pe DN1
- Elena Băsescu va lucra ca stagiar în Parlamentul European. Cum comentaţi?
- Traian Băsescu: Eu mă ocup de lucrurile mari în România, nu de mărunţişuri
- Euro a ajuns la cotaţia de 3,6059 lei
- Tăriceanu: Videanu şi predecesorii săi sunt vinovaţi pentru dezastrul ecologic din Capitală
- O tânără din Topliţa a fost lovită în faţă cu o piatră, într-un magazin
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Traian Băsescu aşteaptă un răspuns din partea lui Predoiu privind şefia DNA
- Proiectul Monumentului Holocaustului din Capitală, în dezbatere publică
- A fost lansat un nou medicament anti HIV/SIDA, care prelungeşte speranţa de viaţă a bolnavilor
- Trei gimnaste ruse şi antrenoarea lor au decedat într-un incendiu provocat de un fulger
- Adalbert Kassai nu recunoaşte că ar fi dat fraudulos palmaresul lui Claudio Zambon
- Trafic blocat la ieşirea din Capitală pe DN1
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Soare
| mai multe
| Romania | 06.09 | 07.09 |
| Timişoara | 36 °C | 32 °C |
| Arad | 35 °C | 33 °C |
| Bacău | 32 °C | 32 °C |
| Braşov | 30 °C | 32 °C |
| Cluj Napoca | 31 °C | 33 °C |
| Constanţa | 28 °C | 33 °C |
| Europa | 06.09 | |
| Atena | 34 °C | |
| Berlin | 22 °C | |
| Helsinki | 16 °C | |
| Londra | 16 °C | |
| Madrid | 26 °C | |
| Moscova | 24 °C | |
| Oslo | 16 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 30 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,6059 RON |
| 1 USD | 2,5318 RON |
| 1 GBP | 4,4666 RON |
| 1 CHF | 2,2715 RON |
| 100 HUF | 1,4934 RON |
| 100 JPY | 2,3812 RON |
| 1 BGN | 1,8436 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








