Decizia Curţii Constituţionale se adaugă unei serii de verdicte controversate. Numai la sfârşitul anului trecut, alte două legi au fost declarate neconstituţionale. Una dintre ele trebuia să conducă la reformarea clasei politice, iar în cazul celei de-a doua, decizia Curţii a aruncat în ceaţă procedurile care trebuie urmate în cazul urmăririi penale a miniştrilor.

Ultima decizie de neconstituţionalitate a fost dată în cazul legii votului uninominal. Pe 12 decembrie 3 articole au fost declarate în dezacord cu legea fundamentală, astfel că proiectul a fost retrimis Parlamentului.

La sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut unul dintre cele mai importante articole din legea răspunderii ministeriale era declarat necosntituţional. Este vorba despre articolul care statua cine trebuie să dea undă verde pentru începerea urmăririi penale în cazul miniştrilor parlamentari. Decizia a provocat un adevărat război pe scena politică, preşedintele considerând că poate să trimită procurorii pe urmele miniştrilor fără a mai cere şi acordul camerei din care aceştia fac parte.

Decizia de joi a Curţii a produs şi victime colaterale. Legea lustraţiei, un act rătăcit între Senat şi Camera Deputaţilor de aproape doi ani, rămâne o pură utopie. Din moment ce dosarele demnitarilor nu vor mai fi accesibile, cu atât mai puţin probabil aceştia îşi vor pierde funcţiile din cauza trecutul de turnători.