Situaţia securităţii din toate oraşele italiene s-a deteriorat după 1 ianuarie 2007, de când România a aderat la Uniunea Europeană, a declarat primarul Romei, Walter Veltroni, cotidianului Il Messaggero. Veltroni a comentat astfel un raport privind siguranţa în Italia până la 31 decembrie 2006.

Potrivit documentului, Roma era a cincea provincie în ceea ce priveşte numărul de furturi mărunte, se afla pe locul 33 la capitolul furturi din locuinţe, pe locul 30 din punct de vedere al crimelor şi pe locul 7 la jafuri. "Pentru toate oraşele italiene, din ianuarie, a început o nouă poveste, cu care ne-am confruntat împreună în foarte multe cazuri, iar ultima dată în urmă cu câteva zile. Întotdeauna, însă, am făcut-o cu măsură, cu simţul responsabilităţii şi cu fermitatea pe care trebuie să le ai când vrei să înfrunţi problemele reale şi nu să le utilizezi în alte scopuri", a adăugat primarul Romei.