Creditul pe termen lung în lei este vedeta pieţei bancare româneşti. Ultimele date ale Băncii Naţionale arată că valoarea acestui tip de împrumut s-a dublat în prima jumătate a anului.

Dacă în ianuarie creditele pe termen lung totalizau aproape 6 miliarde de lei noi, în iunie ele depăşeau cu mult cifra de 11 miliarde. Creşterea explozivă are la bază apetitul populaţiei pentru acest produs. La începutul lui 2006 băncile acordau aproximativ 3 miliarde 700 de milioane de lei noi doritorilor de împrumuturi pe o perioadă mai mare de 10 ani.

În prezent suma cu care românii sunt creditaţi pentru o perioadă îndelungată depăşeşte 8 miliarde de lei noi. Împrumuturile pe termen lung au acelaşi succes şi în rândul companiilor private. Valoarea acestora are însă un nivel relativ scăzut, de aproximativ 1 miliard şi 300 de milioane de lei noi.