Modificarea normelor de acordare a ajutoarelor pentru încălzire scoate la iveală sărăcia din mediul rural. În judeţul Vaslui, de exemplu, 90% dintre cei care locuiesc în mediul rural vor primi ajutor de stat pentru a-şi cumpăra lemne. Cei mai mulţi dintre săteni se plâng că banii sunt prea puţini.

Ajutorul pentru încălzire este cuprins între 14 şi 46 de lei pe lună. În comuna vasluiană Scoleşti, locuitorii sunt atât de săraci, încât toţi ar trebui să primească astfel de ajutoare.

Oamenii recunosc că nu stau în frig, pentru că mai aduc lemne din pădure, dar şi aşa li se pare că ajutoarele de la stat sunt mult prea mici.

De ajutor pentu încălzire beneficiază toţi cei care au venitul net pe membru de familie de până la 500 de lei pe lună. Banii sunt alocaţi din bugetul de stat al Direcţiilor de Muncă, iar cererile trebuie depuse la primării, până la sfârşitul lunii ianuarie.