Vasilescu: Vor fi şi parlamentari ai PDL care vor vota moţiunea din toamnă
Senatorul PSD, Olguţa Vasilescu, a declarat joi că vor fi şi parlamentari PDL care vor vota moţiunea de cenzură a social-democraţilor, mai ales pentru că evoluţia PDL în ultimele sondaje de opinie i-a speriat foarte tare.
"Eu cred că vor fi şi parlamentari ai PDL care vor vota această moţiune, mă bazez şi pe ultimul sondaj de opinie care cred că i-a speriat foarte tare şi care confirmă exact ceea ce spune PSD de mult timp, şi anume că suntem prima opţiune electorală a românilor şi că suntem consideraţi alternativă la actuala guvernare. S-a dovedit că guvernul pe care l-a dorit Traian Băsescu nu a fost în stare să realizeze absolut nimic şi s-a dovedit de asemenea că actuala putere este nelegitimă", a declarat senatorul PSD.
Emil Boc şi Traian Băsescu sunt personalităţile politice în care românii au cea mai puţină încredere, iar PDL ar primi doar 13,7% dintre voturile electoratului, dacă duminica viitoare ar fi alegeri, arată un sondaj INSOMAR comandat de Cotidianul.ro şi prezentat de Realitatea TV.
Astfel, potrivit INSOMAR, pe locul întâi este PSD, cu 38,8 procente, în timp ce PNL ar obţine 21,1%, PDL - 13,7%, PRM - 8,9 %, UDMR - 5,1 % dintre voturi, iar UNPR - 1,8%.
Procentele sunt calculate din totalul celor care au exprimat o opţiune de vot. 31,8% au declarat că nu ar vota, 21,1% nu sunt hotărâţi, iar 7,8% nu au răspuns la această întrebare.
De cea mai multă încredere din partea populaţiei se bucură guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu (22% dintre cei intervievaţi au destul de multă sau foarte multă încredere), urmat la mică distanţă de preşedinţii principalelor partide de opoziţie, Victor Ponta (PSD) şi Crin Antonescu (PNL), creditaţi cu câte 21 procente de încredere. La polul opus, Traian Băsescu beneficiază de 7 procente de încredere, iar Emil Boc de 6%.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Nepoata vicelui CJ Valcea retinuta pentru...
Reacţii aprige la înscrierea lui Oajdea în...
Udrea a renunţat la tocuri
Anchetă după moartea lui Dinu Damaschin
UDMR: Din aprilie, cresc salariile
Sorin Oprescu grăbeşte deszăpezirea pentru a...








Feedback

