Foto: NewsIn
"80 de lei un bilet? Ăsta e preţ de Liga Campionilor. Ştiau că venim în număr foarte mare la meci şi s-au gândit să scumpească tichetele. Asta este, în retur la fel vom face şi noi pentru cei 15, 20 de suporteri ai lor care vor face deplasarea într-un camion Român. Cei de la Braşov s-au gândit la această scumpire şi datorită faptului că acţionarii lui Dinamo sunt potenţi financiar. Nu-i nicio problemă pentru fanii noştri, sunt sigur că această scumpire i-a înrăit şi mai mult şi astfel vor fi prezenţi în număr şi mai mare la meci", a spus Vasile Turcu.

Preşedintele executiv al formaţiei FC Braşov, Dinu Gheorghe, a declarat miercuri că fanii lui Dinamo care vor să-şi încurajeze favoriţii în partida cu gruparea de sub Tâmpa trebuie să achite 80 de lei pentru un tichet la meciul de sâmbătă.

Astfel, la tribuna a II-a, preţul unui bilet este de 40 de lei, la fel ca şi la tribuna I, cu excepţia sectoarelor S şi T, acolo unde cumpărătorii vor primi şi câte un tricou original cu FC Braşov. Intrarea la tribuna oficială va costa 150 de lei de persoană.

Până acum, preţurile biletelor la meciurile de acasă ale ardelenilor au fost între 15 şi 25 de lei pentru peluze, tribuna a II-a şi tribuna I, cu excepţia meciului cu Rapid, când biletele pentru oaspeţi au costat 75 de lei.

FC Braşov va întâlni pe Dinamo, sâmbătă, de la ora 14:00, într-un meci din etapa a 16-a a Ligii.