Social-democratul Vasile Dâncu nu vrea să revină în funcţia de vicelider al grupului PSD de la Senat. Dâncu s-a retras din conducerea grupului senatorilor social-democraţi în urma eşecului la referendum. La fel a procedat şi Vasile Puşcaş, care a renunţat atunci la funcţia de vicepreşedinte al grupului PSD din camera Deputaţilor.

Spre deosebire de Dâncu, Puşcaş şi-a anunţat public demisia şi a cerut ca gestul său să fie urmat şi de ceilalţi colegi din conducerea grupurilor parlamentare ale partidului său. Este vorba, în principal, de Viorel Hrebenciuc, liderul deputaţilor PSD, şi Ion Iliescu, liderul senatorilor social-democraţi. Tot atunci s-au mai retras din conducerea PSD Liviu Dragnea şi Ion Stan. Între timp, Dragnea a revenit asupra deciziei, iar Ion Stan a anunţat, şi el, că este dispus să-şi reia funcţiile de conducere în partid.

"Decizia de a demisiona e unilaterală. Nu mi-am dat-o de formă sau să creez un eveniment mediatic. Pur şi simplu am considerat că acesta e gestul normal pentru eşecul la referendum. Ar fi trebuit să facă aşa şi colegii mei, nu au făcut-o, gestul meu e unilateral", a declarat Vasile Dâncu.