"Eu am vorbit cu Cristian Diaconescu în timpul şedinţei şi nu s-a hotărât aşa ceva", a spus liderul social-democrat. Întrebat dacă decizia de a nu discuta problema dizolvării conducerii filialelor cu rezultate proaste în Consiliul Naţional este una statutară, Dâncu a afirmat că nu, adăugând că "nici decizia Comitetului Executiv nu a fost statutară".

Preşedintele PSD Mircea Geoană a anunţat la finalul şedinţei BPN de luni că s-a stabilit punerea în aplicare a deciziei CEX de la Mamaia referitoare la filialele aflate în reorganizare şi că, din punct de vedere statutar, subiectul este închis şi nu mai este nevoie de încă un vot în cadrul Consiliului Naţional, programat pentru vineri. BPN al PSD a stabilit coordonatorii pentru filialele în reorganizare, astfel Cristian Diaconescu se va ocupa de Cluj şi Bihor, Titus Corlăţean de Braşov şi Alba, Miron Mitrea de Mureş, Ecaterina Andronescu de Arad, Gheorghe Nichita de Neamţ, iar Liviu Dragnea de Giurgiu.

Liderul de la Cluj Vasile Dâncu şi Constantin Niţă de la Braşov au lipsit de la şedinţa BPN.