Vasile Dâncu a fost ales preşedintele PSD Cluj în unanimitate
2008-05-06 16:22:23
Mircea Geoană i-a lăudat public pe liderii grupării şi l-a invitat pe Vasile Dâncu
închide
La propunerea preşedintelui PSD, Mircea Geoană, votul pentru preşedintele PSD Cluj a fost unul deschis, motiv pentru care membrii PSD nu au mai votat cu buletine. Dâncu, singurul candidat la funcţia de preşedinte al PSD Cluj, a fost ales cu unanimitate de voturi.
La mijlocul lunii decembrie, Ioan Rus a demisionat din funcţia de preşedinte al PSD Cluj.
De asemenea, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a făcut, marţi, apel la senatorul Vasile Dâncu să îşi reia atribuţiile de la nivel naţional, alături de colegii săi clujeni, vicepreşedintele Ioan Rus şi deputatul PSD de Cluj, Vasile Puşcaş.
"Vreau să vă spun de la început, cred că perioada în care Vasile Dâncu, din motive care-mi sunt imputabile şi mie, şi lui, şi poate şi nouă, vremea în care Vasile Dâncu a stat mai retras trebuie să se încheie. Dincolo de funcţia pe care sunt convins că o va avea la nivelul organizaţiei judeţene este important ca la început de an electoral şi Vasile Dâncu să-şi reia locul pe care şi l-a câştigat prin vot la Congres, în jurul mesei de decizie a partidului nostru", a declarat Geoană, înainte de începerea Conferinţei Extraordinară Judeţeană a PSD Cluj.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Biserici de sezon
Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?
Nepoata vicelui CJ Valcea retinuta pentru...
Reacţii aprige la înscrierea lui Oajdea în...








Feedback

