Vasile Dâncu a demisionat din funcţia de vicepreşedinte PSD
Vasile Dâncu i-a înaintat lui Mircea Geoană o scrisoare în care susţine că nu poate accepta să-şi piardă libertatea de gândire, după ce liderul PSD i-a interzis să mai dea interviuri în presă despre activitatea partidului. Totodată Dâncu este nemulţumit de ultimele decizii luate în partid: "În ultimele luni, partidul pune în practică o strategie şi o serie de tactici pe care le consider a deteriora imaginea publică şi credibilitatea PSD ca partid de opoziţie. În plus, hotărârea dumneavoastră de a-mi interzice să dau interviuri presei, pe teme strategice, mă pune în imposibilitatea de a răspunde sarcinilor pe care le am ca vicepreşedinte(...) Ca intelectual de stânga, nu pot accepta pierderea libertăţii de gândire".
Demisia lui Vasile Dâncu vine la numai trei zile după ce organizaţiile războinice ale PSD, Bucureştiul şi Clujul, încheiaseră un armistiţiu. La sfârşitul întâlnirii PSD de vineri, Vasile Dâncu şi Marian Vanghelie şi-au dat mâna spre deliciul colegilor de partid, şi chiar au imortalizat momentul. Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat agenţiei de presă NewsIn că speră ca Vasile Dâncu să revină asupra deciziei, "după ce va trece canicula".
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?
Nepoata vicelui CJ Valcea retinuta pentru...
Reacţii aprige la înscrierea lui Oajdea în...
Udrea a renunţat la tocuri
Anchetă după moartea lui Dinu Damaschin
UDMR: Din aprilie, cresc salariile








Feedback

