Vasile Blaga: Traian Băsescu va câştiga cu 70 - 80% din sufragii
Realitatea TV
2008-05-06 16:19:22
V. Blaga: PD îl susţine categoric pe Traian Băsescu
închide
deschide
deschide
PD se gândeşte imediat la sprijinirea preşedintelui în tot ceea ce înseamnă această prezentare în faţa electoratului şi la câştigarea alegerilor europarlamentare, care nu mai pot fi amânate, a declarat Vasile Blaga.
Noi îl vom susţine categoric pe Traian Băsescu, dar aşteptăm şi poziţia dumnealui, dacă doreşte să fie susţinut de PD, sau doreşte să fie susţinut şi de alte partide, a declarat Vasile Blaga.
Intenţia lui a fost clar de a demisiona, a declarat secretarul general al PD. Unul dintre motivele care l-au determinat să renunţe la demisie a fost faptul că ar fi prelungit cu trei luni criza politică, a declarat Vasile Blaga.
Atât Marcu Tudor de la PRM, care a declarat că partidele pun la cale modificarea legii pentru a-l opri pe Traian Băsescu să mai candideze, precum şi premierul Tăriceanu care a declarat că moral ar fi să nu mai candideze şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, care nu a infirmat categoric zvonurile privind proiectul de lege prezentat de Adriean Videanu, potrivit căruia Băsescu nu ar mai avea voie să candideze, a declarat Vasile Blaga.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 








Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...
Jandarmii au deszapezit la Buzau
Ungureanu il poceste pe Nazare
Deszapezire in Bucuresti
Pe trotuarele din Bucuresti nu se poate circula








Feedback

