Varujan Vosganian şi-a anunţat retragerea candidaturii pentru funcţia de comisar european. Premierul Tăriceanu urmează să desemneze un alt candidat pentru postul din Guvernul UE.
"Am avut, în cursul acestei după-amieze, o consultare cu premierul Călin Popescu Tăriceanu şi, deşi acuzaţiile la adresa mea s-au dovedit nefondate, este posibil ca procedurile pentru nominalizarea mea să treneze, ceea ce ar aduce mari prejudicii României. Doresc să dovedesc însă o dată responsabilitate şi de aceea i-am solicitat premierului retragerea candidaturii mele", a declarat, aseară, la sediul PNL, liberalul Varujan Vosganian.
Potrivit unor surse liberale, Bruxelles-ul ar fi anunţat oficial că respinge candidatul prezentat de România.
Primul ministru a luat act de decizia domnului Varujan Vosganian şi salută gestul domniei sale, a anunţat purtătorul de cuvânt al premierului Călin Popescu Tăriceanu, Oana Marinescu. Aceasta a mai spus că, prin retragerea sa, Varujan Vosganian doreşte să oprească transferul în plan european al campaniei de denigrare care a fost lansată împotriva sa.
Aspectele controversate semnalate de mass media în legătură cu activitatea domnului Varujan Vosganian nu au nicio bază reală şi toate vor fi clarificate, a mai precizat Oana Marinescu.
Călin Popescu Tăriceanu a decis să facă o altă propunere şi a demarat deja demersurile în acest sens, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului. Numele noului candidat va fi anunţat în urma consultării cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, a mai spus Oana Marinescu care nu a precizat un termen fix.
Varujan Vosganian şi-a retras candidatura pentru funcţia de comisar european
Sambata, 28 Octombrie 2006 18:36
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Varujan Vosganian, propus pentru funcţia de comisar european
Miercuri, 25 Octombrie 2006 14:53 - Profilul unui comisar european
Miercuri, 25 Octombrie 2006 16:01 - Vosganian trebuie să treacă testul audierilor de la Bruxelles
Joi, 26 Octombrie 2006 13:27 - Varujan Vosganian nu a primit acceptul lui Jose Barroso
Joi, 26 Octombrie 2006 20:00 - Premierul cere SIE şi CNSAS să verifice informaţiile despre Vosganian
Vineri, 27 Octombrie 2006 07:09 - SIE: Varujan Vosganian nu a colaborat cu serviciile secrete
Vineri, 27 Octombrie 2006 15:40 - Varujan Vosganian sub lupa presei internaţionale
Sambata, 28 Octombrie 2006 09:37 - Vosganian spune că nu a luat bani de la FNI
Sambata, 28 Octombrie 2006 15:28 - Reacţiile oamenilor politici la retragerea candidaturii lui Vosganian
Sambata, 28 Octombrie 2006 19:25 - Aventura liberalului Varujan Vosganian la Bruxelles
Sambata, 28 Octombrie 2006 19:42
Comentariile cititorilor
15. olimpia zaharia
Duminica, 29 Octombrie 2006 11:57
| Raspunde la comentariu
14. david
Duminica, 29 Octombrie 2006 11:51
13. david
Duminica, 29 Octombrie 2006 11:24


12. CRISMAR
Duminica, 29 Octombrie 2006 11:07
11. Socrate Toma
Duminica, 29 Octombrie 2006 10:29
10. Valentin
Duminica, 29 Octombrie 2006 09:45
9. gheorghe smarandoiu
Duminica, 29 Octombrie 2006 00:31
8. francine
Sambata, 28 Octombrie 2006 21:40
7. suca
Sambata, 28 Octombrie 2006 20:30
5. Diana
Sambata, 28 Octombrie 2006 19:18
4. raluca
Sambata, 28 Octombrie 2006 19:01
3. Mircea Vasiu
Sambata, 28 Octombrie 2006 19:00
2. Stefan B.
Sambata, 28 Octombrie 2006 18:54
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Adriean Videanu: Guvernul este iresponsabil. Cum comentaţi?
Sambata, 11 Octombrie 2008 17:50În emisiunea "Fabrica", Adriean Videanu a declarat că toată vina pentru situaţia economică actuală îi aparţine Guvernului care nu a informat parlamentarii că nu sunt bani pentru majorarea salariilor profesorilor.
Stolojan califică drept "iresponsabilă" iniţiativa lui Tăriceanu de a contesta majorarea pensiilor
Sambata, 11 Octombrie 2008 16:31Prim-vicepreşedintele PD-L, Theodor Stolojan, a criticat iniţiativa premierului Călin Popescu Tăriceanu de a ataca la Curtea Constituţională majorarea pensiei pentru grupele de muncă I şi II, subliniind că, în acelaşi timp,...
PD-L va introduce în Parlament un proiect pentru stoparea creşterii pensiilor parlamentarilor
Sambata, 11 Octombrie 2008 23:16Preşedintele PD-L, Emil Boc, a anunţat sâmbătă că partidul pe care-l conduce va introduce săptămână viitoare, în Parlament, proiectul de lege pentru stoparea creşterii pensiilor parlamentarilor.
Tăriceanu vrea o analiză în privinţa salariilor şefilor de agenţii guvernamentale de la şeful Cancelariei Primului Ministru
Sambata, 11 Octombrie 2008 23:18Premierul Tăriceanu i-a cerut şefului Cancelariei, Dorin Marian să-i prezinte o analiză referitoare la salariile, sporurile şi primele şefilor de agenţii guvernamentale, care să fie prezentată la începutul şedinţei de guvern...
Geoană: Guvernul a semănat timp de 4 ani indiferenţă şi dispreţ, iar acum se plânge că primeşte furie şi revoltă
Sambata, 11 Octombrie 2008 13:07Geoană a declarat că bugetul pe 2009 trebuie adoptat de noul Parlament şi de viitorul Guvern, întrucât actualul Executiv a pierdut "hăţurile" economice şi sociale din România. Mai mult, Geoană a acuzat Guvernul de...
Cele mai CITITE din Politică
- Amintiri din copilărie cu Elena Udrea - VEZI GALERIA FOTO INEDITĂ (4791)
- Berlusconi i-a recomandat lui Predoiu să îşi schimbe cravata. VEZI VIDEO (4239)
- Traian Băsescu a făcut apel la prudenţă şi responsabilitate către Guvern, Parlament şi sindicate (4027)
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte (2463)
- C. P. Tăriceanu: Suntem campionii Europei. Toate ţările se uită cu invidie la România (1703)
Cele mai VOTATE din Politică
- PD-L va introduce în Parlament un proiect pentru stoparea creşterii pensiilor parlamentarilor (3,68/5)
- Salarii de mii de euro pentru angajaţii din cadrul Ministerului Sănătăţii. Cum comentaţi? (3,64/5)
- "Chiriaşii de lux" nu se dau duşi din casele RA-APPS. Cum comentaţi? (3,64/5)
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte (3,16/5)
- Amintiri din copilărie cu Elena Udrea - VEZI GALERIA FOTO INEDITĂ (3,08/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte (310)
- Traian Băsescu a făcut apel la prudenţă şi responsabilitate către Guvern, Parlament şi sindicate (161)
- Amintiri din copilărie cu Elena Udrea - VEZI GALERIA FOTO INEDITĂ (37)
- Adriean Videanu: Guvernul este iresponsabil. Cum comentaţi? (35)
- C. P. Tăriceanu: Suntem campionii Europei. Toate ţările se uită cu invidie la România (31)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Victor Piţurcă: Sunt mâhnit, primul gol a fost de curtea şcolii
Astazi, ora 00:21Selecţionerul României, Victor Piţurcă, era dezamăgit la finalul partidei cu Franţa, după ce tricolorii au fost egalaţi uşor, deşi în minutul 17 conduceau cu 2-0. Piţurcă crede însă că România mai are şanse reale la...
- Adriean Videanu: Guvernul este iresponsabil. Cum comentaţi?
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte
- Preşedintele ANRE, Olosz Gergely, este cel mai bogat angajat al Agenţiei. Vezi aici, ÎN EXCLUSIVITATE, declaraţiile de avere ale directorilor de la ANRE
- Zeci de telespectatori Realitatea TV au sărit în ajutorul bătrânei cu o pensie de trei lei
- G7 a elaborat un plan de acţiune în cinci puncte pentru a face faţă crizei financiare mondiale
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Sute de bucureşteni au cântat sâmbătă seară împreună cu Toto Cutugno
- O elevă din Grădinari a căzut de pe puntea ce traversează Crişul Negru
- Goian: Am întâlnit o echipă puternică, dacă intram cu 2-0 la pauză cred că nu ne mai puteau egala
- România a terminat la egalitate cu Franţa 2-2, după ce în minutul 17 conducea cu 2-0. Cum comentaţi?
- Victor Piţurcă: Sunt mâhnit, primul gol a fost de curtea şcolii
- Serbia-Lituania 3-0, într-un meci din Grupa a 7-a a preliminariilor CM 2010
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 12.10 | 13.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 22 °C | 20 °C |
| Bacău | 18 °C | 18 °C |
| Braşov | 17 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 21 °C |
| Constanţa | 16 °C | 22 °C |
| Europa | 12.10 | |
| Atena | 20 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,769 RON |
| 1 USD | 2,7811 RON |
| 1 GBP | 4,7136 RON |
| 1 CHF | 2,4816 RON |
| 100 HUF | 1,4217 RON |
| 100 JPY | 2,8068 RON |
| 1 BGN | 1,927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











