Primarul sectorului 5 le încurcă planurile organizatorilor raliului de formula 3 din centrul Capitalei. Marian Vanghelie susţine că o parte din tribune sunt amenajate, fără autorizaţie, pe teritoriul sectorului 5. Vanghelie a ameninţat că, dacă până joi la prânz organizatorii nu vin cu autorizaţii, va demola tribunele.
Marian Vanghelie spune că a primit deja peste 170 de reclamaţii din partea celor care locuiesc pe Calea 13 septembrie. Edilul sectorului 5 susţine că primarul Capitalei nu a avut aprobarea Consiliului General pentru a încheia un parteneriat cu organizatorii. Mai mult, Vanghelie spune că organizatorii ar fi trebuit să ceară avizele necesare construcţiei tribunelor şi de la primăria de sector.
În replică, primarul Capitalei, Adriean Videanu, susţine că acuzaţiile lui Marian Vanghelie sunt atacuri politice. În ceea ce priveşte organizarea raliului de Formula 3, edilul Capitalei a declarat că primăria a dat toate avizele pentru o construcţie temporară dar, în ceea ce priveşte circulaţia, municipalitatea nu a avizat decât restricţionarea traficului, şi nu închiderea acestuia.
Orice încălcarea acestui acord implică responsabilitatea organizatorilor, iar PMB îi va sancţiona dacă este cazul. Raliul de Formula 3 va avea loc în zilele de 18, 19 şi 20 mai, în jurul Palatului Parlamentului.
Circulaţia va fi închisă total, în perioada 16-23 mai, pe următoarele artere: Calea 13 Septembrie, Strada Izvor, Doctor Staicovici, Bulevardul Naţiunile Unite, între Splaiul Independenţei şi strada Bogdan Petriceicu Hasdeu, Strada Uranus, Bulevardul Unirii între Calea 13 Septembrie şi Strada Sabinelor.
Vanghelie vrea să demoleze tribunele raliului F3
Miercuri, 09 Mai 2007 21:13
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Trafic restricţionat pe Bulevardul Libertăţii
Marti, 08 Mai 2007 14:42 - Videanu şi Vanghelie se ceartă pe raliul din Bucureşti
Joi, 10 Mai 2007 14:49 - Ultimele pregătiri pentru raliu
Joi, 17 Mai 2007 08:24
Comentariile cititorilor
4. STOIAN ALINA
Joi, 10 Mai 2007 17:36
| Raspunde la comentariu
3. Ionica
Joi, 10 Mai 2007 16:36
2. Gigel Naiv
Joi, 10 Mai 2007 11:26


1. luca
Miercuri, 09 Mai 2007 22:19
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Cei care lucrează la patron primesc cu zece zile mai puţin concediu decât bugetarii, potrivit unui studiu
Astazi, ora 10:49Muncă multă şi vacanţă puţină. Cam aşa arată un an profesional pentru angajaţii din mediul privat. Potrivit unui studiu al Centrului de Cercetare şi Marketing Mednet, cei care lucrează la patron primesc cu zece zile mai...
Închiderea minei din Aninoasa a scufundat locul în sărăcie
Astazi, ora 10:31E rău că munca în mină e grea şi periculoasă, rău că unii intră în mină şi nu mai ies. Dar mai rău e când mina îşi închide porţile şi oraşul se destramă. Încet, sărăcia a pus stăpânire pe Aninoasa. De trei ani...
Peste 100.000 de bucureşteni au depus cereri pentru ajutorul de încălzire
Astazi, ora 10:19Peste o sută de mii de bucureşteni vor primi în această iarnă ajutoare pentru încălzirea locuinţelor. Cei mai mulţi provin din sectorul patru al Capitalei, unde au fost înregistrate peste 35.000i de cereri.
Cele mai CITITE din Social
- Echipa de salvatori a recuperat din mină şi ultimele patru trupuri neînsufleţite ale victimelor exploziei de la Petrila (10595)
- EXCLUSIVITATE: Declaraţii ale supravieţuitorilor accidentului minier de la mina Petrila, de pe patul de spital (7114)
- Şase dintre cei opt mineri răniţi, aduşi la spitalele din Bucureşti, sunt în stare critică (6363)
- Tragedia de la mina Petrila în imagini (5699)
- Fără taxă auto la maşinile noi şi controale la RAR, măsuri de limitare a importului de maşini vechi (4854)
Cele mai VOTATE din Social
- Tronsonul de metrou Nicolae Grigorescu-Linia de Centură va fi inaugurat astăzi (3.84/5)
- EXCLUSIVITATE: Declaraţii ale supravieţuitorilor accidentului minier de la mina Petrila, de pe patul de spital (3.72/5)
- Un miner de la Petrila spune că despre acumularea de gaze din mină se ştia de o săptămână. Cum comentaţi? (3.68/5)
- Echipa de salvatori a recuperat din mină şi ultimele patru trupuri neînsufleţite ale victimelor exploziei de la Petrila (3.36/5)
- Patru dintre minerii care au murit la mina Petrila au fost înmormântaţi (3.24/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Şase dintre cei opt mineri răniţi, aduşi la spitalele din Bucureşti, sunt în stare critică (250)
- Fără taxă auto la maşinile noi şi controale la RAR, măsuri de limitare a importului de maşini vechi (219)
- Echipa de salvatori a recuperat din mină şi ultimele patru trupuri neînsufleţite ale victimelor exploziei de la Petrila (141)
- EXCLUSIVITATE: Declaraţii ale supravieţuitorilor accidentului minier de la mina Petrila, de pe patul de spital (83)
- Patru dintre minerii care au murit la mina Petrila au fost înmormântaţi (37)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Şapte copii au fost răniţi în urma unui incendiu în localitatea Girov, judeţul Neamţ
Astazi, ora 10:12Tragedie în Girov, judeţul Neamţ. Patru copii de cinci şi şase ani au ajuns în stare foarte gravă la spital, după ce casa în care locuiau a luat foc. Ei se află acum internaţi la Spitalul Sfânta Maria din Iaşi. În casă se...
- Un miner de la Petrila spune că despre acumularea de gaze din mină se ştia de o săptămână. Cum comentaţi?
- Tribunalul Militar judecă astăzi cererea de eliberare a generalului Mihai Chiţac
- Directorul Complexului energetic Turceni a fost reţinut
- Cinci români, suspectaţi de crimă, au fost arestaţi în Danemarca
- Cei care lucrează la patron primesc cu zece zile mai puţin concediu decât bugetarii, potrivit unui studiu
- Directorul executiv al Yahoo! şi-a dat demisia
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Asociaţia americană de apărare a libertăţilor civile acuză SUA că au transferat deţinuţi în ţări unde riscă să fie torturaţi, incluzând şi România
Astazi, ora 11:09Statele Unite au transferat deţinuţi în ţările lor de origine, unde aceştia riscau să fie torturaţi, printre aceştia figurând şi românul Petru Mironescu, potrivit unor documente prezentate marţi de Asociaţia americană de...
- "5th Avenue" din New York rămâne cea mai scumpă destinaţie de retail a lumii
- Cei care lucrează la patron primesc cu zece zile mai puţin concediu decât bugetarii, potrivit unui studiu
- Cei mai plimbăreţi politicieni care candidează la alegerile parlamentare
- Un cutremur de 6,2 pe scara Richter s-a produs în Panama
- Închiderea minei din Aninoasa a scufundat locul în sărăcie
- Nouă din zece salariaţi sunt plătitori de credite, potrivit unui studiu
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 8 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 19.11 | 20.11 |
| Timişoara | 9 °C | 10 °C |
| Arad | 8 °C | 12 °C |
| Bacău | 8 °C | 3 °C |
| Braşov | 3 °C | 12 °C |
| Cluj Napoca | 5 °C | 9 °C |
| Constanţa | 10 °C | 10 °C |
urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.2609 USD
| 1 EUR | 3.8391 RON |
| 1 USD | 3.0447 RON |
| 1 GBP | 4.5633 RON |
| 1 CHF | 2.535 RON |
| 100 HUF | 1.4202 RON |
| 100 JPY | 3.1607 RON |
| 1 BGN | 1.9629 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









