Candidat doar la Primăria Sectorului 5, Vanghelie şi-a făcut un spot electoral în care vrea să salveze toată Capitala. Singur, fără Cristian Diaconescu, cel pus teoretic de partid să o facă.
 
PSD are un al treilea candidat pentru Primăria Capitalei. După candidatul oficial Cristian Diaconescu, cel renegat într-o doară Sorin Oprescu, social democraţii par totuşi să-l fi aruncat în cursă şi pe Marian Vanghelie, cel a cărui nominalizare nu a fost pe placul conducerii partidului. Cel puţin asta reiese din unul din clipurile electorale ale lui Vanghelie, care pozează în candidat la Primăria Bucureştiului şi nicidecum la cea a sectorului 5, acolo unde oficial a fost trimis să se bată.