Alegerile pentru şefia PSD Bucureşti vor avea loc mâine. Decizia a fost luată astăzi, după întâlnirea pe care conducerea partidului a avut-o cu liderii organizaţiilor de sectoare şi candidaţii înscrişi în cursă.
Întrevederea nu a fost deloc liniştită, dat fiind faptul că principalul candidat, Marian Vanghelie, nu este dorit în fruntea filialei de Tineretul Social-Democrat.
Liderul PSD a adăugat că sunt şase candidaţi pentru preşedinţia organizaţiei PSD Bucureşti.
În contextul pregătirii alegerilor pentru organizaţia PSD Bucureşti, Ion Iliescu s-a pronunţat cu privire la unul dintre candidaţi, Marian Vanghelie, despre care a afirmat că, în măsura în care acesta va fi ales, va completa conducerea cu oameni capabili, inclusiv cu persoane cu pregătire intelectuală.
Preşedintele de onoare al PSD a continuat afirmând că acesta este de fapt "handicapul" lui Vanghelie, şi anume că nu a reuşit să-şi completeze studiile. "Altminteri este apreciat pentru hărnicia şi calităţile organizatorice. Şi sfatul meu a fost să vorbească cât mai puţin. Să facă ceea ce se pricepe să facă, adică organizare, iar la vorbire sunt alţii care să-şi asume acest rol. Să vorbească mai puţin, sunt destui purtători de cuvânt, nu se rezumă la un om", l-a sfătuit Iliescu pe Vanghelie.
Vanghelie, principalul candidat la şefia PSD Bucureşti
Marti, 27 Februarie 2007 12:23
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Vanghelie vrea şefia PSD Bucureşti
Joi, 22 Februarie 2007 12:46 - TSD îl concurează pe Vanghelie la PSD Bucureşti
Marti, 00 0000 00:00 - Tinerii PSD cer amânarea alegerilor la PSD Bucureşti
Luni, 26 Februarie 2007 18:16 - Vanghelie, preşedinte PSD Bucureşti, de ziua lui
Marti, 27 Februarie 2007 21:07 - Marian Vanghelie: Indiferent cine ar fi candidat, ar fi pierdut
Sambata, 03 Martie 2007 16:52
Comentariile cititorilor
6. T.I.
Marti, 27 Februarie 2007 19:28
| Raspunde la comentariu
5. Andrei
Marti, 27 Februarie 2007 15:29


3. constantin
Marti, 27 Februarie 2007 15:19
2. cristea viorel
Marti, 27 Februarie 2007 15:02
1. pepe
Marti, 27 Februarie 2007 13:09
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Parlamentarii au început să respingă pomenile electorale. Cum comentaţi?
Astazi, ora 07:39După ce pregătiseră o avalanşă de legi populiste care stăteau să cadă direct în capul Guvernului, deputaţii au revenit cu picioarele pe pământ. Ei au început să respingă pe bandă rulantă cadourile pentru electorat. Cu...
Topul gafelor ministrului Cristian Adomniţei
Marti, 07 Octombrie 2008 19:45De când a fost numit ministru al Educaţiei, din luna aprilie 2007, Cristian Adomniţei a oferit momente "de neuitat". Numărul steluţelor de pe steagul UE, greşeli gramaticale grave sau momente penibile au reprezentat doar câteva...
Viitorii senatori vor primi purificatoare de aer, telefoane mobile noi, laptopuri şi maşini
Astazi, ora 07:37Purificatoare de aer, telefoane mobile noi, laptopuri şi maşini. Acestea sunt doar câteva dintre beneficiile pe care le vor avea viitorii senatori. Marţi, Biroul permanent al Senatului a dat publicităţii proiectul de buget pe anul...
Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură
Astazi, ora 04:42Petre Roman a calificat, marţi, acuzaţiile preşedintelui Băsescu, potrivit cărora îşi face campanie electorală în diaspora în calitate de Înalt Reprezentant al Guvernului pentru românii din străinătate, ca fiind "mincinoase...
Guvernul a chemat la consultări marile confederaţii sindicale
Astazi, ora 04:41Premierul Tăriceanu a invitat sindicatele, vineri, la ora 13:00, la Palatul Victoria, pentru a discuta despre subiecte "aflate în atenţia Guvernului şi a sindicatelor" şi despre implicaţiile evoluţiei pieţelor financiare la nivel...
Cele mai CITITE din Politică
- Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Anton Anton în funcţia de ministru al Educaţiei (6630)
- Inedit! Un cuplu liberal care candidează în Bucureşti îşi expune viaţa personală pe blog după modelul Big Brother (5582)
- Topul gafelor ministrului Cristian Adomniţei (2684)
- Cătălin Zmărăndescu, garda de corp a lui Gigi Becali, candidează pentru funcţia de deputat (2183)
- Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură (2166)
Cele mai VOTATE din Politică
- Tăriceanu: Înlocuirea lui Adomniţei este un avertisment şi pentru secretarii de stat din minister (3,56/5)
- Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Anton Anton în funcţia de ministru al Educaţiei (3,24/5)
- Traian Băsescu acuză CSM că vrea să blocheze activitatea ANI (3,24/5)
- Cătălin Zmărăndescu, garda de corp a lui Gigi Becali, candidează pentru funcţia de deputat (3,2/5)
- Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură (3,04/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Anton Anton în funcţia de ministru al Educaţiei (136)
- Gheorghe Flutur: Deprecierea leului va continua, principalul vinovat este Tăriceanu. Cum comentaţi? (61)
- Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură (37)
- Traian Băsescu acuză CSM că vrea să blocheze activitatea ANI (37)
- Topul gafelor ministrului Cristian Adomniţei (30)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Cum comentaţi?
Astazi, ora 07:54Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Preşedintele Sindicatului Liber al salariaţilor din Autoritatea Aeronautică Română, Adrian Ioan, a confirmat că acest român încasează într-adevăr peste 300 de...
- Topul gafelor ministrului Cristian Adomniţei
- Ceauşescu nu a avut niciun cont în străinătate, conform Comisiei Parlamentare
- 10% dintre angajaţii Agenţiei Antidrog au rude cu funcţii înalte în MIRA, Ministerul Apărării şi SIE. VEZI LISTA
- 30 de români au fost arestaţi la Barcelona
- Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură
- Un român din patru a făcut sex la locul de muncă
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Ribery a fost ales jucătorul anului 2007/2008 de jucătorii profesionişti din Bundesliga
Astazi, ora 09:05Mijlocaşul echipei Bayern Munchen, Frank Ribery, a fost ales jucătorul anului 2007/2008 într-un sondaj realizat de colegiul jucătorilor profesionişti din Germania, francezul adunând 37,3% din voturi, informează site-ul oficial al...
- Islanda naţionalizează a doua bancă a ţării
- Spitalul C.I Parhon din Iaşi a rămas fără energie electrică, chiar în timpul unei operaţii de transplant de rinichi
- FMI: Statele Unite se îndreaptă spre o gravă recesiune
- Un TIR cu 133.000 de pachete de ţigări netimbrate a fost depistat la Galaţi
- Dorin Ghidiu: Bursele vor reacţiona la o reducere a ratei de dobândă
- Revista presei economice internaţionale, miercuri, 8 octombrie
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 08.10 | 09.10 |
| Timişoara | 21 °C | 20 °C |
| Arad | 20 °C | 20 °C |
| Bacău | 17 °C | 17 °C |
| Braşov | 17 °C | 20 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 20 °C | 18 °C |
| Europa | 08.10 | |
| Atena | 25 °C | |
| Berlin | 17 °C | |
| Helsinki | 10 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 13 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 16 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,9277 RON |
| 1 USD | 2,8938 RON |
| 1 GBP | 5,0394 RON |
| 1 CHF | 2,5331 RON |
| 100 HUF | 1,5763 RON |
| 100 JPY | 2,8398 RON |
| 1 BGN | 2,0082 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











