Se întâmplă şi la case mai mari! Vicepreşedintele american, Dick Cheney, şi-a împuşcat accidental cu alice un prieten în vârstă de 78 de ani, la o vânătoare de prepeliţe.

Televiziunile de peste ocean au prezentat la ore de vârf evenimentul de pe urma căruia avocatul milionar Harry Whittington a ajuns direct în salonul de terapie intensivă din Austin. Biroul de presă al vicepreşedintelui a ţinut secret incidentul timp de 24 de ore, dar mass media a primit ulterior comunicatul spitalului.

Proprietarul ranchului texan unde vicepreşedintele Statelor Unite merge adesea, în weekend-uri, la vânătoare de prepeliţe, a declarat că Harry Whittington s-a ales cu obrajii, gâtul şi pieptul pline de alice, dar în prezent se află în afara oricărui pericol.

La scurt timp după accident, Dick Cheney şi-a vizitat la spital prietenul şi i-a cerut scuze pentru greşeala comisă. Totul s-a petrecut după ce avocatul din Austin, care vâna cot la cot cu al doilea om în stat, a doborât o prepeliţă şi s-a dus s-o ia din tufişuri. Dick Cheney, care nu auzise şi nu văzuse nimic, a observat în schimb o altă pasăre gata să-şi ia zborul şi a tras un cartuş cu alice exact spre tufişul unde i se afla colegul de vânătoare. Avocatul rănit este membru în Comisia de Servicii Funerare a statului Texas, funcţie în care a fost numit de actualul lider de la Casa Albă.

Cheney este un vânător pătimaş, care se deplasează şi în Dakota de Sud, pentru fazani, ori în Arkansas, pentru raţe.