Van Breukelen nu crede în victoria Olandei. Fostul portar al lui PSV Eindhoven a sosit în România pentru meciul organizat de Gică Popescu, "Seara Campionilor", şi a făcut o analiză a celor două echipe care se vor înfrunta sâmbătă pentru calificarea la Euro 2008.

Câştigător al Cupei Campionilor cu PSV Eindhoven, în 1988, Van Breukelen pariază pe o remiză la meciul România - Olanda.

"Sper ca România şi Olanda să meargă împreună în Austria şi Elveţia anul viitor. Mutu este vedeta din echipa voastră, sunt de acord cu acest lucru, pentru că el poate face diferenţa. La noi nu va juca Van Persie pentru că este suspendat, dar sperăm că Robben va fi cel care va face diferenţa", a declarat Van Breukelen.

Meciul România-Olanda va avea loc sâmbătă, de la ora 20:15, pe stadionul Farul din Constanţa.