Cei trei vameşi de la Biroul Vamal din Ploieşti, arestaţi pentru fapte de corupţie, vor fi eliberaţi în această noapte. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti nu au putut judeca propunerea procurorilor DNA de a se prelungi cu încă 30 de zile mandatele de arestare emise pe numele lor, din lipsă de apărare.
Din cauza protestului avocaţilor, singurul avocat prezent în sală la momentul dezbaterilor a refuzat să spună concluzii în favoarea clientului său, iar apărătorii din oficiu nu a fost disponibili.
În aceste condiţii, judecătorii au stabilit un nou termen de judecată pentru soluţionarea propunerii DNA pentru data de 17 octombrie.
Mandatele de arestare emise pe numele vameşilor în urmă cu o lună expiră în această noapte. Aşa că, cei trei angajaţi ai Biroului Vamal Ploieşti, cercetaţi pentru luare de mită şi luare de foloase necuvenite, vor pleca acasă după ora 12.00 noaptea şi vor fi cercetaţi în stare de libertate până la momentul în care instanţa va lua o decizie cu privire la prelungirea mandatelor de arest.
În urmă cu o lună, 14 angajaţi ai Biroului Vamal Ploieşti, în frunte cu comandantul adjunct al instituţiei, au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie.
Cu toţii sunt acuzaţi de fapte de corupţie în formă continuată. În urmă cu patru zile, 10 dintre arestaţi au fost eliberaţi pe cauţiune.
VAMEŞII DE LA PLOIEŞTI VOR FI ELIBERAŢI
Miercuri, 11 Octombrie 2006 07:53
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- VAMEŞII DIN PLOIEŞTI RĂMÂN ÎN AREST
Luni, 25 Septembrie 2006 16:22 - ŞI AVOCAŢII DIN MARILE DOSARE PROTESTEAZĂ
Miercuri, 11 Octombrie 2006 11:33 - NOUĂ PERSOANE ELIBERATE DIN LIPSĂ DE APĂRARE
Joi, 12 Octombrie 2006 07:45 - Clasamentul corupţiei în lume
Luni, 06 Noiembrie 2006 11:13 - Exclusivitate: Vameşi concediaţi pentru contrabandă, reangajaţi
Sambata, 09 Decembrie 2006 12:05
Comentariile cititorilor
3. Antonio-Leonte Kilb
Miercuri, 11 Octombrie 2006 20:47
| Raspunde la comentariu
2. Andrei Ion
Miercuri, 11 Octombrie 2006 20:41
1. Mihai Stan
Miercuri, 11 Octombrie 2006 13:13


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Tribunalul Militar judecă astăzi cererea de eliberare a generalului Mihai Chiţac
Astazi, ora 09:22Mihai Chiţac, generalul în rezervă condamnat la 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav în dosarul Revoluţiei, a cerut să fie eliberat. Solicitarea se judecă în această dimineaţă la Tribunalul Militar din Capitală.
Cinci români, suspectaţi de crimă, au fost arestaţi în Danemarca
Astazi, ora 08:56Cinci cetăţeni români au fost arestaţi marţi în Danemarca fiind bănuiţi de uciderea unui bărbat în vârstă de 76 de ani, crimă comisă luna trecută la Skovby, localitate din apropierea oraşului Aarhus, a anunţat poliţia...
Directorul Complexului energetic Turceni a fost reţinut
Astazi, ora 10:34Directorul Complexului Energetic Turceni a fost reţinut de procurorii anticorupţie. Mirel Dumitru Cristea este anchetat pentru abuz în serviciu. Cristea va fi prezentat astăzi judecătorilor cu propunere de arestare pentru 29 de zile.
Gigi Becali se va prezenta joi la DNA pentru a-i fi prezentat materialul de urmărire penală
Marti, 18 Noiembrie 2008 14:35Gigi Becali se va prezenta, joi, la DNA pentru a-şi vedea materialul de urmărire penală întocmit de procurori împotriva sa, a anunţat avocatul său, Cătălin Dancu, după termenul din procesul în care Teia Sponte cere ridicarea...
Daniel Morar: Monitorizarea Comisiei Europene va continua şi anul viitor
Marti, 18 Noiembrie 2008 13:30Şeful DNA Daniel Morar a declarat că, în opinia sa, monitorizarea Comisiei Europene în domeniul justiţiei va continua şi anul viitor şi că în lupta împotriva corupţiei "responsabilitatea principală trebuie să aparţină...
Cele mai CITITE din Justiţie
- Pavel Abraham spune că ministrul Internelor ar fi fost implicat în cazul unui traficant olandez de droguri (3140)
- Becali vrea înapoi banii pentru Catedrala Neamului ca să-i trimită călugărilor de pe muntele Athos (3012)
- Candidatul PNL Virgil Pop, arestat pentru 29 de zile pentru trafic de influenţă (2174)
- Directorul Complexului energetic Turceni a fost reţinut (1717)
- Oamenii legii au reluat căutările în cazul avocatei Elodia Ghinescu (850)
Cele mai VOTATE din Justiţie
- Teia Sponte a luat la cunoştinţă dovezile procurorilor DNA din dosarul Valiza (3,88/5)
- Pavel Abraham spune că ministrul Internelor ar fi fost implicat în cazul unui traficant olandez de droguri (3,8/5)
- Directorul Complexului energetic Turceni a fost reţinut (3,76/5)
- Oamenii legii au reluat căutările în cazul avocatei Elodia Ghinescu (3,6/5)
- Candidatul PNL Virgil Pop, arestat pentru 29 de zile pentru trafic de influenţă (2,64/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- Pavel Abraham spune că ministrul Internelor ar fi fost implicat în cazul unui traficant olandez de droguri (220)
- Candidatul PNL Virgil Pop, arestat pentru 29 de zile pentru trafic de influenţă (32)
- Directorul Complexului energetic Turceni a fost reţinut (24)
- Becali vrea înapoi banii pentru Catedrala Neamului ca să-i trimită călugărilor de pe muntele Athos (13)
- Ordonanţele care modifică legea uninominalului sunt constituţionale, a decis CCR (8)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Tronsonul de metrou Nicolae Grigorescu-Linia de Centură va fi inaugurat astăzi
Astazi, ora 09:55Tronsonul de metrou Nicolae Grigorescu-Linia de Centură va fi inaugurat astăzi, a declarat directorul de comunicare Metrorex, Mariana Petre. Noul tronson va avea patru staţii şi a costat 145 milioane euro.Tronsonul Nicolae Grigorescu...
- Şapte copii au fost răniţi în urma unui incendiu în localitatea Girov, judeţul Neamţ
- Un miner de la Petrila spune că despre acumularea de gaze din mină se ştia de o săptămână. Cum comentaţi?
- Tribunalul Militar judecă astăzi cererea de eliberare a generalului Mihai Chiţac
- Directorul Complexului energetic Turceni a fost reţinut
- Cinci români, suspectaţi de crimă, au fost arestaţi în Danemarca
- Cei care lucrează la patron primesc cu zece zile mai puţin concediu decât bugetarii, potrivit unui studiu
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Asociaţia americană de apărare a libertăţilor civile acuză SUA că au transferat deţinuţi în ţări unde riscă să fie torturaţi, incluzând şi România
Astazi, ora 11:09Statele Unite au transferat deţinuţi în ţările lor de origine, unde aceştia riscau să fie torturaţi, printre aceştia figurând şi românul Petru Mironescu, potrivit unor documente prezentate marţi de Asociaţia americană de...
- 180.000 de euro pentru energie alternativă în Retezat
- "5th Avenue" din New York rămâne cea mai scumpă destinaţie de retail a lumii
- Cei care lucrează la patron primesc cu zece zile mai puţin concediu decât bugetarii, potrivit unui studiu
- Cei mai plimbăreţi politicieni care candidează la alegerile parlamentare
- Un cutremur de 6,2 pe scara Richter s-a produs în Panama
- Închiderea minei din Aninoasa a scufundat locul în sărăcie
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 8 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 19.11 | 20.11 |
| Timişoara | 9 °C | 10 °C |
| Arad | 8 °C | 12 °C |
| Bacău | 8 °C | 3 °C |
| Braşov | 3 °C | 12 °C |
| Cluj Napoca | 5 °C | 9 °C |
| Constanţa | 10 °C | 10 °C |
urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2609 USD
| 1 EUR | 3,8391 RON |
| 1 USD | 3,0447 RON |
| 1 GBP | 4,5633 RON |
| 1 CHF | 2,535 RON |
| 100 HUF | 1,4202 RON |
| 100 JPY | 3,1607 RON |
| 1 BGN | 1,9629 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










