Senatorul elveţian Dick Marty a prezentat acum două zile la Paris, în cadrul unei conferinţe de presă, concluziile raportului său privind suspiciunile ce planează asupra unor state europene care au colaborat cu CIA în transportul şi detenţia ilegală a unor persoane bănuite de terorism.
Raportorul a împărţit aceste ţări în două categorii. Primele ar fi implicate în transferul de persoane cu ajutorul unor avioane închiriate de serviciile secrete americane. În cea de-a doua categorie, în care este inclusă şi România, se numără ţările în care ar fi funcţionat aşa- numitele centre secrete de detenţie.
"Azi suntem în măsură să spunem că am făcut un pas înainte şi cred că putem defini acest pas drept semnificativ, dar nu este vorba încă de un pas final. (...)
S-a creat un fel de pânză de păianjen în întreaga lume, formată din zone de aterizare şi de avioane care se deplasează între diferite puncte. (...)
În trecut s-a vorbit de mii de zboruri ale CIA. Este adevărat că sunt foarte, foarte numeroase, dar numai o mică parte din aceste zboruri se referă la activităţi care sunt considerate cu adevărat ilegale: restituiri de persoane, oameni răpiţi în afara oricărei proceduri judiciare şi care sunt transportaţi în anumite locuri. Aceste diferite locuri sunt închisori cunoscute, dar care rămân totuşi secrete, pentru că sunt inaccesibile tuturor organismelor internaţionale, cum ar fi Comitetul împotriva torturii, Crucea Roşie Internaţională etc. Acest gen de închisori există la Bagdad, la Kabul, la Guantanamo Bay.(...)
În afară de noţiunea de pânză de păianjen, ne-am lovit şi de o altă noţiune care este vălul tăcerii. (...)
Avem numeroase elemente care demonstrează că mai multe instituţii au refuzat pur şi simplu să ştie ce se petrece în jur" a declarat Dick Marty.
Ţi-a plăcut articolul? VĂLUL TĂCERII
Miercuri, 07 Iunie 2006 16:17
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- SCANDALUL CENTRELOR CIA
Sambata, 14 Ianuarie 2006 05:02 - RAPORTUL MARTY
Marti, 24 Ianuarie 2006 03:59 - RAPORTUL MARTY
Marti, 24 Ianuarie 2006 13:12 - REACŢII PRUDENTE
Miercuri, 25 Ianuarie 2006 01:09 - CRONOLOGIA SCANDALULUI
Miercuri, 07 Iunie 2006 10:18 - ÎNCHISORILE SECRETE CIA
Miercuri, 07 Iunie 2006 18:13 - DEZAMĂGIRE ÎN SUA
Joi, 08 Iunie 2006 02:27 - PRIVIT CU SUSPICIUNE
Joi, 08 Iunie 2006 12:13 - RAPORTUL LUI DICK MARTY
Luni, 12 Iunie 2006 10:09 - SCANDALUL CENTRELOR CIA
Marti, 27 Iunie 2006 13:26
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Asociaţia americană de apărare a libertăţilor civile acuză SUA că au transferat deţinuţi în ţări unde riscă să fie torturaţi, incluzând şi România
Astazi, ora 11:09Statele Unite au transferat deţinuţi în ţările lor de origine, unde aceştia riscau să fie torturaţi, printre aceştia figurând şi românul Petru Mironescu, potrivit unor documente prezentate marţi de Asociaţia americană de...
Un cutremur de 6,2 pe scara Richter s-a produs în Panama
Astazi, ora 10:29Cutremur de 6,2 grade pe scara Richter în Panama. Cutremurul a avut loc în apropiere de graniţa cu Costa Rica.
Piraţii somalezi au capturat încă trei nave în Golful Aden
Astazi, ora 09:54Piraţii somalezi au capturat încă trei nave după ce au luat cu asalt petrolierul saudit Sirius Star la sfârşitul săptămânii trecute, ancorat de marţi în zona unui port din Somalia. Anunţul a fost făcut de astăzi de o sursă...
Vicepreşedintele Dick Cheney a fost inculpat într-un caz de abuzuri comise în închisoare
Astazi, ora 09:39Vicepreşedintele în exerciţiu al Statelor Unite, Dick Cheney, a fost inculpat de o curte cu juri din Texas în cadrul unui caz de abuzuri comise în închisori private. Anunţul a fost făcut de AFP care citează documente judiciare...
Fidel Castro şi preşedintele Chinei s-au întâlnit pentru un acord de cooperare economică
Astazi, ora 09:25Fidel Castro este în formă, dar un pic slăbit, a declarat preşedintele chinez Hu Jintao, care se află în vizită în Cuba. Fidel şi preşedintele Chinei s-au întâlnit pentru un acord de cooperare economică între cele două...
Cele mai CITITE din Externe
- Silvio Berlusconi s-a jucat de-a v-aţi ascunselea cu Angela Merkel-Vezi video (1020)
- Cehia: Extremiştii de dreapta au încercat să atace populaţia de etnie romă - VEZI VIDEO (773)
- Preşedintele Sarkozy a trimis un mesaj de condoleanţe, după tragedia de la Petrila (690)
- Şase oficiali români vor lua micul dejun cu preşedintele american Barack Obama (653)
- Trupele americane trebuie să se retragă complet din Irak până la sfârşitul lui 2011 (471)
Cele mai VOTATE din Externe
- Preşedintele Sarkozy a trimis un mesaj de condoleanţe, după tragedia de la Petrila (3,8/5)
- Silvio Berlusconi s-a jucat de-a v-aţi ascunselea cu Angela Merkel-Vezi video (3,48/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Două cimitire evreieşti din Germania au fost profanate luni noaptea (4)
- Preşedintele Sarkozy a trimis un mesaj de condoleanţe, după tragedia de la Petrila (3)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Tronsonul de metrou Nicolae Grigorescu-Linia de Centură va fi inaugurat astăzi
Astazi, ora 09:55Tronsonul de metrou Nicolae Grigorescu-Linia de Centură va fi inaugurat astăzi, a declarat directorul de comunicare Metrorex, Mariana Petre. Noul tronson va avea patru staţii şi a costat 145 milioane euro.Tronsonul Nicolae Grigorescu...
- Şapte copii au fost răniţi în urma unui incendiu în localitatea Girov, judeţul Neamţ
- Un miner de la Petrila spune că despre acumularea de gaze din mină se ştia de o săptămână. Cum comentaţi?
- Tribunalul Militar judecă astăzi cererea de eliberare a generalului Mihai Chiţac
- Directorul Complexului energetic Turceni a fost reţinut
- Cinci români, suspectaţi de crimă, au fost arestaţi în Danemarca
- Cei care lucrează la patron primesc cu zece zile mai puţin concediu decât bugetarii, potrivit unui studiu
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Asociaţia americană de apărare a libertăţilor civile acuză SUA că au transferat deţinuţi în ţări unde riscă să fie torturaţi, incluzând şi România
Astazi, ora 11:09Statele Unite au transferat deţinuţi în ţările lor de origine, unde aceştia riscau să fie torturaţi, printre aceştia figurând şi românul Petru Mironescu, potrivit unor documente prezentate marţi de Asociaţia americană de...
- 180.000 de euro pentru energie alternativă în Retezat
- "5th Avenue" din New York rămâne cea mai scumpă destinaţie de retail a lumii
- Cei care lucrează la patron primesc cu zece zile mai puţin concediu decât bugetarii, potrivit unui studiu
- Cei mai plimbăreţi politicieni care candidează la alegerile parlamentare
- Un cutremur de 6,2 pe scara Richter s-a produs în Panama
- Închiderea minei din Aninoasa a scufundat locul în sărăcie
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 8 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 19.11 | 20.11 |
| Timişoara | 9 °C | 10 °C |
| Arad | 8 °C | 12 °C |
| Bacău | 8 °C | 3 °C |
| Braşov | 3 °C | 12 °C |
| Cluj Napoca | 5 °C | 9 °C |
| Constanţa | 10 °C | 10 °C |
urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2609 USD
| 1 EUR | 3,8391 RON |
| 1 USD | 3,0447 RON |
| 1 GBP | 4,5633 RON |
| 1 CHF | 2,535 RON |
| 100 HUF | 1,4202 RON |
| 100 JPY | 3,1607 RON |
| 1 BGN | 1,9629 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











