În această săptămână ne propunem să schimbăm un stereotip. Ba mai mult, vrem să demonstrăm că în fiecare lucru există şi o parte bună.

Alegerea zonei al cărei renume am decis să-l schimbăm nu a fost întâmplătoare. Celebră înainte de 1989, a devenit şi mai cunoscută în anii următori. Este vorba despre Valea Jiului, care pentru cei mai mulţi se rezumă la mine de cărbune, oameni munciţi şi mineriade.

În Valea Jiului sunt atât de multe lucruri frumoase despre care s-ar putea vorbi, încât nu ne-ar ajunge zile întregi. Istoria începe aici de la daci şi de la cetatea Băniţa, ridicată de ei pe o stâncă izolată, cu pante abrupte, menite să stăvilească atacurile duşmanilor. Acum doar un perete de calcar a mai rămas din munca dacilor. Ceva mai bine s-a păstrat un turn care era pe vremuri punct de vamă pentru negustori.

Turnul de la Crivadia a fost construit în secolul 16. Zidurile sale, odinioară înalte de peste 20 de metri, străjuiau drumul care lega Ţara Românească de Transilvania.

Pe lângă vestigiile istorice, pe turişti îi aduce în zonă şi frumuseţea locurilor. Ceva mai jos de Petroşani se află Peştera Bolii, una dintre cele mai mari din Ardeal, renumită mai ales pentru acustica ei.

Peştera Bolii a fost reintrodusă în circuitul turistic în urmă cu doi ani. Pentru a o face atractivă nu doar pentru români, dar şi pentru turiştii din străinătate, membrii unei organizaţii neguvernamentale au început să organizeze aici concerte, nunţi şi chiar botezuri.

Peştera Bolii este de altfel, singura deschisă turiştilor, chiar dacă pe Valea Jiului mai sunt multe altele, rămase neexplorate. Turiştii încearcă însă să descopere misterele Văii Jiului.

Cea mai bună pensiune din zonă este un răsfăţ în mijlocul naturii. Gurmanzii sunt cei mai fericiţi aici, pentru că masa geme de bucate naturale, produse în gospodărie.

"Toamna se face un fel de sloi îi zicem noi, specific zonei, din carne de oaie", spune Viorel Vadislav, prorietarul pensiunii.

Dacă v-am convins că Valea Jiului este altfel decât aţi auzit până acum, merită să faceţi o încercare. Veţi găsi în sudul judeţului Hunedoara locuri deosebite şi cu siguranţă veţi reveni.