Vadim Tudor s-a luat la ceartă cu Gheorghe Funar pentru o lege trăznită - introducerea Bibliei versificate în şcoli

V Militarul este un fost militant legionar?!! Parca asa-mi amintesc. " Nebanuite sunt caile Domnului..."

RĂSPUNSUL UNUI “DILETANT” În calitatea mea de “modest diletant” atribuită de către domnul C.V. Tudor, simt nevoia să fac căteva precizări referitoare la “trăznaia legislativă” a domnului Gheorghe Funar, privind introducerea Bibliei în versuri, în circuitul şcolar. “Traznaia” este, de fapt, ideea mea. “Vina” domnului Funar constă în faptul că a sprijinit-o. Mai întâi, trebuie să subliniez faptul că nu e vorba de întreaga Biblie, ci doar de cele patru Evanghelii si de Faptele Apostolilor, prezentate într-o formă nouă, fără a le modifica esenţa. Ideea s-a născut din discuţii pe care le-am purtat cu numeroşi părinţii, precum şi din necesitatea de a reaşeza societatea românească în matca firescului şi a normalităţii, generată de etica şi morala creştină. De ce am ales cele patru Evanghelii şi Faptele Apostolilor? Pentru simplul motiv că ele reprezintă esenţa creştinismului. Lucrarea care însumează aceste cărţi ale Noului Testament, adaptate în versuri – este impropriu a fi numită manual. Ea nu a fost gândită cu caracter de obligativitate, ci ca o complementare a orelor de religie. În respectiva lucrare – care nu conţine semne sau simboluri – nu se face apologia nici unei orientări religioase, pentru că nu se doreşte ridicarea unor bariere artificiale între oameni. Dimpotrivă, este respectată libertatea de conştiinţă a fiecăruia, întrucât Cuvântul lui Dumnezeu nu este interpretat, ci doar redat în versuri, pentru a-I facilita apropierea de sufletul potenţialilor cititori. De altfel, romanii – atunci când doreau a se reţine ceva – puneau acel ceva în versuri. Mă întreb care este catastrofala mea greşeală, în măsură să stârnească asemenea reacţii din partea domnului Vadim? Ţin să-i reamintesc domnului Vadim că – în viziunea lui Aristotel, cel care a fundamentat filosofia politică europeană – “cetatea” reprezintă suma opiniilor celor care trăiesc în comun, iar intermediarul între universal şi particular este tocmai această opinie, care trebuie privită cu echidistanţă. În consecinţă, eu – în calitatea mea de “diletant” şi de umil plătitor de taxe şi impozite – consider benefică realizarea unei astfel de lucrări pentru elevi, întrucât ea ar contribui la creşterea spiritualităţii – iar când vorbesc de spiritualitate, ma gândesc şi la cea politică – prin implementarea eticii şi moralei creştine. Hegel scria că “Popoarele sunt ceea ce sunt înfăptuirile lor” (Prelegeri de filosofie a istoriei, ed. Academiei, Bucureşti, 1968, p. 74), adică religia, constituţia şi politica, sistemul juridic, moravurile, ştiinţa, arta, limba, teritoriul, întâmplările şi acţiunile sale. Domnul Octavian Paler vorbea la un moment dat despre riscul de a ne pierde în marea familie europeană. În modesta mea lucrare am cautat să evidenţiez acel “ceva” care transcede toate diferenţele şi rivalităţile din societatea noastră, vizând doar interesele umanitare. Iar acel “ceva” este tocmai creştinătatea noastră. Tentativa de “popularizare” a eticii şi moralei creştine, prin lcrarea respectivă, nu ar face decât să creeze premisele instaurării “traiului bun” în România. O etică creştină i-ar determina pe cei care deţin puterea politică să conştientizeze faptul că nu sunt eterni în lumea materială, iar comportamentul şi acţiunile lor sunt monitorizate de o justiţie divină de sub incidenţa căreia nu se pot sustrage. O astfel de etică, i-ar determina pe patroni să înţeleagă semnificţia pildei bogatului căruia i-a rodit ţarina (Luca 12.13-21), iar pe angajaţi să priceapă că în virtutea “contractului” încheiat de către Dumnezeu cu Adam – în calitatea lui de modest reprezentant al omenirii – este necesar ca fiecare să muncească în vederea dobândirii mijloacelor de subzistenţă (Geneza 3.17-19). Nu contest valoarea lucrărilor autorilor enumeraţi de domnul Vadim. Ţin doar să menţionez că lucrarea mea este prima adaptare integrală, în versuri, atât a Noului, cât şi a Vechiului Testament. PRIMA! Prin prizma semiologiei, se poate spune că lumea a semnificat, de la început, tot ceea ce omenirea aştepta şi putea să cunoască. Astfel, eu nu am facut decât să descifrez nişte semnificaţii. De aceea, nici nu revendic calitatea de “autor”, de “tată”. Sunt convins că domnul Vadim ştie ca “unul singur este Tată”. Pentru a fi bine înţeles de către domnul Vadim, îl înştiinţez că eu nu am făcut decât “ceea ce eram dator să fac”, muncind cu “talanţii” pe care i-am primit! Îl invit pe stimatul domn C.V. Tudor, ca înainte de a mai împroşca cu vorbe, să mediteze, pentru că un înţelept al antichităţii iudaice spunea: “Nu lăsa gura să te bage în păcat” (Eclesiastul 5.6). Meditaţia pe care o propun, este asupra cuvintelor învăţatului pomenit mai înainte, pe care eu le-am redat în versuri, în “modesta” mea lucrare: 2. Văd lipsă de înţelepciune – Totul e doar deşertăciune! E orice lucru, pieritor – Supus deşertăciunilor. 3. M-am întrebat: “Ce folos are Un om, din truda lui, sub soare?” 4. Un neam se trece, altul vine, Pământul însă se va ţine, În veşnicie, pe picioare. 5. Iată că soarele răsare, Apune şi aleargă iară De unde-a pornit prima oară, Să reînceapă altă zi. 6. Vântul suflă spre miazăzi; Se-ntoarce-apoi, spre miazănoapte, Cu ale palelor lui şoapte. ‘Napoi, revine peste fire, Veşnic făcând astă rotire. 7. Spre mare, râurile toate Se-ndreaptă. Apa lor nu poate Să umple a ei gură largă, Ci spre izvoare, iar, aleargă Din nou să curgă, înspre mare. 8. În necurmată frământare Sunt lucrurile. Ochiul meu, Chiar dacă le-ar privi mereu, Nu se mai satură privind Şi nici urechea auzind. 9. Tot ce a fost, are să fie, Din nou, în vremea ce-o să vie. Tot ceea ce a fost făcut, Iar se va face. Am văzut Cum că nimic nu-i nou sub soare. 10. De e vre-un lucru, despre care, S-ar putea spune: “În sfârşit, E ceva nou, neîntâlnit. Priviţi! Este făcut cu rost!”, Acela născocit a fost, Cu multe veacuri, mai ‘nainte. 11. Nimeni nu-şi mai aduce-aminte De tot ce fost-a în trecut, Iar despre ce s-a petrecut Acum – sau despre ce-o să fie – Nicicând n-are să se mai ştie, Căci întâmplările din urmă Nu au să lase nici o urmă Pe cerul lumii azuriu, Fiinţelor de mai târziu. (Eclesiastul, cap. 1.) Stimate domnule Vadim, vă rog să reflectaţi asupra aliniatelor 38 şi 39, din capitolul 5 al Faptelor Apostolilor, care au următorul conţinut: “…Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici; dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu.” De asemenea, vă reamintesc faptul că “Mândria merge înaintea pierii, şi trufia merge înaintea căderii” (Pildele sau proverbele lui Solomon, cap. 16.18). În virtutea calităţii mele de creştin “diletant”, îi acord domnului Vadim circumstanţe atenuante la reacţiile avute faţă de o lucrare “modestă” – care l-a deranjat peste măsură – şi îi scuz comportamentul, prin versurile lui Eminescu, din Scrisoarea I: “Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege, Rele-or zice că sunt toate câte nu le-or înţelege…” Cu deosebită stimă Ioan CIORCA

Dar, oare, V.C.-u Tudor unde era cand s-a votat "trasnaia" cu stirirle pozitive si negative ? Daca era la Senat de ce a votat, iar daca nu era la Senat unde era pentru ca acolo trebuia sa fie ?

Corect, jaffa, bine spus, lucrurile trebuie lasate asa cum au fost create, ca daca ar fi vrut autorul, le-ar fi scris si el in alte forme, nu?

Corect, jaffa, bine spus, lucrurile trebuie lasate asa cum au fost create, ca daca ar fi vrut autorul, le-ar fi scris si el in alte forme, nu?

Eu zic sa faca manualul de matematica in versuri. Iar cel al Limbii Romane in ecuatii de gradul 14.

Nu se poate face o petitie prin care sa cerem introducerea ca o obligatorie a unei examinari psihiatrice periodice pentru parlamentari. Si una sa se infiinteze un parlamentutz mai mic aflat sub conducerea spitalului 9?

Tribunul este suparat ca altcineva spune tampenii mai mari decat el. HA, HA,.....

doua gafe celebre intr-o saptamana. ambele, au acelasi autor, recunoscut de catre vadim tudor ca fiind expresia unei prostii intelectuale scoasa din "capul luminat" (de umbra lui Avram Iancu) din Cluj. pentru fapte mult mai putin grave, altii au fost impuscati demult. Paradoxal, domnul funar mai respira!