Cel mai elocvent exemplu este cel al lui Ion Iliescu. Preşedintele de onoare al PSD a declarat că dacă s-ar fi menţinut votul pe liste, probabil ar mai fi candidat pentru un nou mandat de parlamentar.
Iliescu a arătat că, în condiţiile votului uninominal, când fiecare aleargă de unul singur pe culoarul propriu, la nivelul unui colegiu, nu are raţiune să mai candideze. Cu alte cuvinte, dacă nu mai poate fi locomotiva partidului, cum a fost timp de 18 ani, candidatura sa nu mai are rost.
O opinie similară o întâlnim şi la Corneliu Vadim Tudor. Fiind o formaţiune în care liderul este mai important decât partidul în sine, PRM are slabe şanse să mai intre în Parlament dacă Vadim nu va trage întrega listă de candidaţi după el. Preşedintele PRM critică de câte ori are ocazia votul uninominal şi spune că are trebui amânat până cel puţin în 2012.
O altă retragere din prim-planul vieţii politice ar putea fi cea a lui Radu Câmpeanu, preşedintele fondator al PNL. Seniorul liberal a declarat că votul uninominal este semnul unei inculturi grave, şi politice şi psihologice prin care riscăm să avem un legislativ becalizat complet, cu parlamentari care au numai bani şi nicio altă calitate.
Cel mai departe a mers Andrei Alexandru, consilierul lui Văcăroiu şi candidat PSD pentru un mandat de senator. El a făcut apel către Traian Băsescu să se consulte cu partidele parlamentare pentru amânarea alegerilor pe sistem uninominal până în 2012.
În opinia lui Andrei Alexandru, vor intra în Parlament oameni de afaceri care vor dori să-şi recupereze banii cheltuiţi pentru a obţine mandatul, iar efortul de a separa afacerile de politică, impuse şi prin legea incompatibilităţilor, va fi anulat.
1 EUR= 4.2817 RON 
Feedback












mai multe comentarii







